FOTO Picturi impresionante pe două şcoli din Timişoara. Mesaj de integrare în societate a copiilor romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Picturi murale pe două şcoli din Timişoara FOTO Sergio Morariu

Două şcoli din Timişoara şi-au schimbat înfăţişarea în urma unor desene de artă murală, realizate de artiştii Corina Nani şi Flavius Rouă.

GALERIE FOTO

Impresionantele lucrări au fost realizate în cadrul unui proiect european care îşi propune să sprijine integrarea în societate a copiilor de etnie romă. Primul obiectiv a fost Şcoala Gimnazială nr. 1, din cartierul Fabric, unde au fost realizate trei picture murale. Una dintre ele, aflată pe întreaga suprafaţă a unui calcan, reprezintă un copil inspirat din poveştile de viaţă împărtăşite de părinţii romi. Şi Liceul de Informatică Grigore Moisil a căpătat culoare, graţie artiştilor coordonaţi de directorul festivalului de graffiti FISART, Sergio Moariu.  

„Este un proiect european al Universităţii de Vest - Facultatea de Sociologie şi Psihologie, pentru integrarea romilor. Au făcut o licitaţie publică, dar am fost singurii care ne-am prezentat. Noi catalogăm şi aceste lucrări în cadrul FISART. Şcoala din Fabric este una în care majoritatea copiilor sunt romi. Dar e o şcoală foarte bine condusă. Una dintre lucrări reprezintă un copil care duce la ideea că e de etnie romă. La liceul de Informatică, după părerea mea s-a făcut cea mai interesantă lucrare din oraş, după acea lucrare de pe clădirea Materna, din centrul Timişoarei, care s-a făcut în cadrul festivalului Plai. La Informatică e tot un desen mare, cât tot calcanul”, a spus Sergio Morariu. 

„Înainte să începem noi să facem simulările şi schiţele, în cadrul proiectului celor de la Universitate de Vest, s-au făcut întâlniri între părinţii copiilor de etnie romă şi părinţii celor de etnie română. Au făcut diverse activităţi creative pentru copii, aşa s-a născut o poveste. Pe baza acestor poveşti am început să facem noi propuneri. Pe cel mai mare perere predomină un portert al unei fetiţe, care reprezintă speranţa, inocenţa, visele copiiilor romi. Pe un alt perete am propus un joc, un limbaj comun pentru toţi elevii. Mai este şi gardul şcolii, unde am pus forme geometrice, unde copiii vor putea să deseneze”, a adăugat artista Corina Nani. 

Desenul de pe pertele Liceului de Informată “Grigore Moisil”, din cartierul Elisabetin, este realmente spectaculos. Imaginea centrală este o reprezentaţie vizuală a ideii de Uniune Europenă. 

”La Liceul de Informatică am introdus elemente care simbolizează Uniunea Europeană, cercuri concentrice, stele, avem şi viziunea unui copil inocent. Am mai pus elemente din matematică şi informatică, să ne legăm şi de profilul acestui liceu”, mai spune Corina Nani. 
 

Pentru că nu s-a putut organiza în acest an festivalul Internaţional de Artă Stradală din Timişoara, organizatorii s-au gândit la un eveniment în mediul online, povesteşte Sergio Morariu. 

„Ideea era de a pune artişilor din lume pereţii din Timişoara, pe care să picteze. Avem deja peste 200 de lucrări, care s-au făcut virtual. Artiştii au reacţionat surprinzător de bine. Avem colaborări cu artişti din Tel Aviv, Los Angeles, Hawai, New York, Londra, Buenos Aires, Lima şi aşa mai departe. Ne gândim să punem la dispoziţia Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană simulările care se fac, ei să aleagă şi să bată palma cu artiştii din lumea mare, să vină şi să le facă. Sunt clădiri din tot oraşul. Am trimis peste o mie de poze cu calcane din oraş. Am pus tot, le pictează virtual”, a mai spus Sergio Morariu. 

În acest an, Corina Nani şi Flaviu Rouă, artiştii aflaţi sub umbrela FISART, au mai realizat alte două lucrări de graffiti, care pot fi văzute pe taluzul pasajului Popa Şapcă, pentru Flight Festival. 





Vă mai recomandăm:

FOTO Cel mai mare graffiti din România. Desenul de pe silozul de cereale din Timişoara, dedicat Revoluţiei din 1989

FOTO Spectacol de graffiti în noul subpasaj al Timişoarei. Artişti de top din toată lumea pictează întregul tunel auto de la Iulius Town

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?