FOTO Mărturii din epoca de aur a Olandei, la cea mai mare expoziţie Rembrandt din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţie Rembrandt la Timişoara FOTO Ştefan Both

Timişorenii şi iubitorii de artă de ţară sau străinătate mai au la dispoziţie mai trei săptămâni pentru a vizita fenomenala expoziţie Rembrandt, de la Muzeul de Artă.

Expoziţia de gravuri semnate de renumitul artist olandez Rembrand (15 iulie 1606, Leiden - 4 octombrie 1669, Amsterdam) se bucură de un mare succes. Este vorba de cea mai mare expoziţie Rembrandt din România, care cuprinde 271 de capodopere. Expoziţia s-a deschis în cursul lunii decembrie, la Muzeul de Artă din Timişoara. 
 

Colecţia de aproape 300 de gravuri realizate de Armand Durant după Rembrandt van Rijn aparţine casei Euro Art Luxembourg, condus de Thomas Emmerling.

Cei care trec pragul Palatului Baroc din Piaţa Unirii vor avea ocazia de a redescoperi, a reciti şi a înţelege vocaţia şi identitatea culturală a Olandei şi a Occidentului. 

“Expoziţia Rembrandt – apogeul artei gravurii face parte dintr-un program prin care dorim să arătăm cum operele artistice şi ştiinţele umaniste produc schimbări majore în vocabularul istoric, generînd un raport înnoitor între <spaţiul experienţei> şi <orizontul aşteptării>. Creaţia rembrandtiană este una profund individuală, dar şi una a mediului care a făcut-o posibilă, anume acela al Ţărilor de Jos atunci cînd, în secolul al XVII-lea -, fuseseră puterea dintîi a lumii”, spune Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.

Expoziţie Rembrandt pune în lumină o întreagă istorie, iar o dată descoperite şi înţelese moştenirile ei vom observa mai exact ce este posibil sau imposibil de gândit la un moment dat.

“În reflecţiile formulate în albumul intitulat Eu jucându-mă de-a Rembrandt, Corneliu Baba asocia artei olandezului muzica lui Beethoven, stăruind asupra înrudirii dintre <orchestraţia umbrei şi luminei>, găsind similarităţile lor în <vocea poruncitoare a destinului> şi în  <aşteptarea dramatică>. Recitindu-l pe Rembrandt expus în marile colecţii ale lumii, Corneliu Baba este impresionat de forţa operei acestuia, de durata lungă în care ea se aşează: <Lumina zilei va străbate mereu şi azi ca şi atunci pe vremea lui, prin ochiuri de geam şi va cădea la fel pe chipurile oamenilor, pe obiecte de metal, pe faldurile mătăsurilor sau ale catifelelor, va desena pe ziduri umbre adînci sau uşoare. Lumina va lupta cu întunericul după aceleaşi legi imuabile spre a cuceri fiecare hegemonia>”, a mai spus Neumann.          

Expoziţia de gravuri a celebrului artist conţine un strălucit fragment din opera unui vizionar căruia lumina îi este cel mai de seamă ideal. 

În saloanele Palatului Baroc din Timişoara revedem articulaţiile de câmpuri din secolul de aur al Olandei secolului al XVII-lea: Latura ei socială, fenomenul religios, teme din viaţa economică, portrete ale burghezilor sau ale oamenilor simpli.

“Este mărturia universală a unui timp şi a unui spaţiu inimitabile. E o iluzie retrospectivă, fără de care însă nu vom afla nicicînd cum s-au născut competenţele rare ale fiinţei umane, cum s-a legitimat o creaţie şi cum a dobîndit prin ea însăşi un mare grad de autonomie”, a mai spus Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara.

Expoziţia Rembrandt de la Timişoara este deschisă până în 10 martie. Intrarea costă 20 de lei. Expoziţia este însoţită de un catalog complex, în limbile română şi engleză.

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"