FOTO Înmormântare cu fast la Timişoara. Unul dintre liderii comunităţii ţigăneşti a fost condus pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila din Timişoara a fost acoperită de coroane. FOTO: Vali Silaghi

Comnunitatea de romi din Banat a fost în doliu în ultimele zile, după moartea lui Vladimir Cârpaci, zis Dulcea, unul dintre "decanii de vârstă" ai comunităţii. Acesta a fost înmormântat astăzi, cu mare fast, şi în prezenţa a sute de persoane.

Trupul neînsufleţit a fost depus în ultimele zile la una dintre vilele ţiganilor de pe bulevardul C.D. Loga, chair vizavi de liceul omonim şi la câţiva paşi de Centrul Cultural Francez. Zidurile vilei unde a avut loc priveghiul au fost acoperite încă din weekend cu coroane imense de flori. Înainte de plecarea spre cimitir, din curtea vilei se auzea muzică de jale, dar şi muzică de fanfară, 

Sute de romi din toată ţara, dar şi din străinătate, au venit pentru a-l petrece pe ultimul drum pe Dulcea. Clanurile au angajat bodyguarzi pentru a le asigura liniştea, iar Poliţia şi Poliţia Locală s-au asigurat că, în drumul său, convoiul mortuar nu încurcă prea mult traficul. Anul trecut, Vladimir Cârpaci a participat la botezul unei strănepoate, tot la Timişoara, cu o participare la fel de numeroasă ca şi la evenimentul de azi.

Anul trecut, tot la Timişoara, a fost înmormântat un alt membru al aceluiaşi clan, Gheorghe Cârpaci, care a muirt de tânăr, la 27 de ani.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu