FOTO Facultatea de Chimie a Universităţii Politehnica Timişoara se extinde cu două noi corpuri de clădire şi va fi modernizată cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădire nouă pentru Facultatea de Chimie a Politehnicii din Timişoara

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) şi Universitatea Politehnica Timişoara au semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Modernizarea, extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale universitare la Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului”.

Două noi corpuri de clădire vor fi construite în zona actualului amplasament al Facultăţii de Chimie a UPT (Bd. Vasile Pârvan nr. 6), în vecinătatea Bisericii Studenţilor. 

Investiţia, în valoare totală de peste 5,8 milioane de euro, prevede, pe lângă noile edificii, modernizarea sediului existent al facultăţii şi realizarea unui număr de 110 locuri de parcare.

Peste 650 de studenţi vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată, extinsă şi echipată pentru un nivel calitativ ridicat al activităţilor educaţionale şi de cercetare ştiinţifică.

În ceea ce priveşte intervenţiile planificate, proiectul prevede modernizarea corpului de clădire existent al Facultăţii de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului (P+4) prin lucrări de eficientizare energetică şi înlocuirea mobilierului din laboratoare.

Sediul actual va fi extins cu două noi clădiri, prin construirea Corpului A (în regim parter), şi a Corpului B (S+P+3E), care vor avea destinaţia de laboratoare, săli de curs şi birouri, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 4.403 metri pătraţi.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă