FOTO Antrenament pentru o viaţă liniştită şi fără poluare în centrul Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Linişte pe strada Lucian Blaga, una dintre cele mai circulate străzi din centrul oraşului FOTO: Ştefan Both

Locuitorii cartierului Cetate au ocazia să respire aer curat şi au parte de o linişte asurzitoare, cu ocazia închiderii circulaţiei pentru maşini în Săptămâna Mobilităţii

Centrul Timişoarei va fi accesibilă în viitor doar pentru pietoni şi biciclişti. Acesta este planul după reabilitarea pieţelor Unirii, Libertăţii, Sfântul Gheorghe şi Ţarcului, alături de zece străzi – Sergent Constantin Muşat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Grisselini, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu şi Enrico Carusso. 

Până atunci însă, viaţa celor care locuiesc în zona centrală este un adevărat calvar. Zgomotul produs de circulaţia maşinilor este infernal, iar aerul devine aproape irespirabil. Din obişnuinţă, oamenii nici nu mai sesizează aceste lurcuri. 

O dată cu închiderea circulaţiei pentru maşini în Săptămâna Mobilităţii, s-a lăsat o linişte asurzitoare în zona Cetate. Timp de două zile s-a putut din nou respira aer curat. Circulaţia a fost închisă sâmbătă şi va rămâne aşa până în această seară, la ora 20.00. Pe străzile închise au mai rămas doar maşinile care nu au apucat să iasă. O puteau face, însă înapoi nu mai au voie să intre. 

Lucrările de reabilitare a zonei Cetate, care se realizeaz din fonduri europene, s-au întârziat din cauza unor probleme legate de licitaţie. Prima dată vor intra în şantier Piaţa Libertăţii, Piaţa Sfântul Gheorghe, alături de străzile General Praporgescu şi Enrico Caruso.

La finalizarea tuturor lucrărilor, planul urbanistic general va fi modificat, iar circulaţia auto va fi închisă în centru, cum se întâmplă în orice oraş civilizat din Europa. 


Proiectul are în vedere îmbunătăţirea calităţii vieţii timişorenilor.


Citiţi şi:
 

Se închide circulaţia maşinilor în centrul oraşului: Începe salonul bicicletelor de la Timişoara

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei