Fostul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş a fost trimis în judecată într-un dosar de fraudare a bugetului Sănătăţii prin deconturi fictive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş FOTO pressalert.ro

Cristian Călin Careba, fostul şef al Casei de Asgurări de Sănătate Timiş şi consilier în cadrul Direcţiei Generale Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost trimis în judecată alături de încă trei persoane: Nicoară Eugenia, Los Graţiela şi Marian Laura Mihaela.

Procurorii Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General au finalizat cercetările în dosarul în care au fost cercetaţi fostul şef al Casei de Sănătate Timiş şi alte trei persoane. Dosarul, unul extrem de complex, scoate la iveală modul în care a fost „căpuşat” sistemul sanitar, chiar din interior, prejudiciul estimat fiind de aproape un milion de lei. În rechizitoriul de trimitere în juedcată, procurorii au arătat că în calitate de Preşedinte - Director General al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, având ca atribuţii încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, Careba a participat la încheierea de către CJAS Timiş a contractelor de furnizare servicii medicale cu mai multe spitale şi firme, semnând contractele şi actele adiţionale aferente, cu toate că prin intermediul unei firme pe care o controla şi administra în fapt, Careba a realizat foloase materiale ca urmare a încheierii cu aceiaşi furnizori de servicii medicale de contracte de prestări servicii în domeniul IT.

Procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au mai arătat că în cursul lunii martie 2014, din funcţia de comisar cl. I, grad profesional superior, în cadrul Direcţiei Generale Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Careba a efectuat un control la o firmă „din partea căreia beneficia de foloase materiale”. Evident, firma a ieşit perfect în urma controlului. „În situaţia constatării realităţii, respectiv a încălcării obligaţiilor prevăzute în contractul de furnizare servicii medicale spitaliceşti, furnizorul ar fi fost supus unor sancţiuni pecuniare, respectiv reţinerea unei sume calculată prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferentă lunii verificate”, au arătat procurorii.

Rechizitoriul mai scoate la iveală că în perioada 2010-2014, când a condus Direcţia de Sănătate Publică Timiş, Careba „a  manifestat o atitudine de protejare a SC S. SRL şi SC S.C. SRL, societăţi administrate de inculpata NICOARĂ EUGENIA DIANA, astfel încât aspectele neconforme realităţii să nu fie descoperite în cadrul unor acţiuni de control, ceea ce a înlesnit inducerea în eroare de către inculpată a Casei  Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, prin prezentarea pentru decontare a unor servicii medicale fictiv prestate de către cele două societăţi”.  

Procurorii au arătat că în 18 iunie 2014 când s-a organziat un control la una din firmele protejate de Careba, descoperindu-se servicii medicale fictive decontate de CJAS Timiş, Careba a dispus finalizarea imediată a controlului. „Ca urmare, inculpatele Los Graţiela şi Marian Laura Mihaela, în calitate de membre ale echipei de control, au întocmit un proces-verbal de constatare în care au omis a consemna faptul că au fost identificate mai multe situaţii de pacienţi fictivi”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Potrivit procurorilor, mai multe documente bancare arată că fostul şef al CJAS Timiş a primit de la firma protejată peste 200.000 de lei, bani folosiţi pentru acoperirea unor rate de leasing. „Prejudiciul estimat a fi produs în cauză, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune este de 987.772,9 lei, sumă cu care Casa Judeţeană de Pensii Timiş s-a constituit parte civilă”, au arătat procurorii Parchetului General, care au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de Careba şi Eugenia Diana Nicolară. Procesul se va judeca la Tribunalul Timiş. 

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă