Florian Mihalcea: "Este o decizie previzibilă a celor care sunt vizaţi de Legea Lustraţiei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a decis în ultima zi de activitate în actuala formulă că Legea Lustraţiei este neconstuţională, admiţând sesizarea făcută de mai mulţi parlamentari.

Curtea Constituţională a soluţionat sesizările formulate de 29 de senatori şi 58 de deputaţi referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Decizia i-a revoltat pe membrii Societăţii Timişoara, care susţin că se aşteptau la acest deznodământ în condiţiile în care mulţi judecători de la Curtea Constituţională pot intra sub incidenţa Legii Lustraţiei. “Este o decizie previzibilă. E foarte clar că judecătorii Curţii Constituţionale care s-ar afla printre persoanele lustrate, nu vor accepta această lege. Când sunt interesele lor personale, judecătorii sunt solidari să declare o astfel de lege neconstituţională”, a declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.



“Judecători sunt aleşi pe pile şi politic”

Printre cei vizaţi de Florian Mihalcea este judecătorul Nicolae Chochilescu, cel care a ocupat postul de procuror general al României când preşedinte ţării era Ion Iliescu, unul din cei mai drastici contestatri ai Legii Lustraţiei. 
S-a văzut foarte clar că în ultimii ani Curtea Constituţională conduce România. Cochilescu a fost cel care s-a opus şi retrocedării caselor, dar pierdea în faţa instanţelor europene. Cineva care a încălcat de nunumărate ori legea nu poate fi judecător la Curtea Constituţională. În România, judecătorii au fost aleşi pe pile sau pe calităţile de membrii de partid”, a mai spus Mihalcea. Acesta susţine că aşteaptă să vadă motivaţia curţii, iar proiectul Legii Lustraţiei se va întoarce în Parlament.



Nici scriitorul Daniel Vighi (foto) nu şi-a făcut prea mari iluzii cu privire la decizia Curţii Constituţionale. “Mă aşteptam la această decizie. Eu mi-am făcut datoria faţă de morţii de la Revoluţie. Sunt dezamăgit, dar ce putem face? Legea Lustraţiei e un gest care rămâne ceva simbolic. Asta e ţara în care trăim. Asta e consecinţa faptului că acei criminalii de la Revoluţie nu au fost pedepsiţi”, a declarat Daniel Vighi.

“Românii nu au suficientă educaţie şi cultură”



Profesorul şi scriitorul Mircea Pora (foto) este cel mai dur. “Asta e naţia. Înghite aproape orice. Nu e nicio problemă. Românii caută dictatura. Peste 80 la sută din cei care au părul alb au avut legături cu Securitatea. Au ajuns prin învârteli şi intimidări în Parlament. Îmi pare rău, totul ţine de esenţa noastră. Nu acceptăm modele, România nu va fi niciodată o ţară în care o să meargă bine. România este acaparată de români, care nu au suficientă educaţie şi cultură. În sufletul nostru suntem terorişti”, a declarat Mircea Pora.

Citiţi şi:

Lustraţie: A început numărătoarea înversă pentru activiştii comunişti şi foştii securişti



Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată