Fantoma Securităţii bântuie în dormitorul Hertei Muller

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un microfon plasat sub parchetul din apartamentul scriitoarei a fost căutat de jurnaliştii germani ai televiziunii publice nemţeşti. Echipa TV a filmat în Banat în toate locurile legate de trecutul scriitoarei de Nobel. Printre ele este şi blocul în care a locuit scriitoarea, în Timişoara, unde Securitatea i-a plasat un microfon sub parchet.

Televiziunea germană ZDF face reconstituirea ultimilor ani ai scriitoarei de Nobel în Timişoara, când aceasta se afla sub lupa poliţiei politice a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.

O echipă a televiziune ZDF a sosit la Timişoara pentru a realiza un documentar despre viaţa scriitoarei de Nobel. Ghidul televiziuni de stat din Germania a fost Ernest Wichner (foto jos), care a emigrat din ţară în 1975.

S-a văzut cu Herta în 1983

Eu am fost în vizită, la Herta, în acest bloc, în 1983. Soţia mea, care e nemţoaică, mi-a spus că nu a mai văzut o femeie atât de curajoasă. Nu avea frica şi timiditatea femeilor din România", a spus Ernest Wichner, care este director la Literaturhause, din Berlin. Germanii au filmat blocul în care a locuit Herta Muller şi unde Securitatea i-a plasat un microfon sub podea, prin tavanul apartamentului de la etajul inferior. 


Blocul de pe Liviu Rebreanu

Herta Muller a locuit la Timişoara, împreună cu fostul soţ, scriitorul Richard Wagner, într-un bloc turn de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, cunoscut ca „blocul profesorilor". Scriitoarea stătea la etajul cinci, în apartamentul 23. Actualul posesor al apartamentului este tânărul inginer Claudiu Miţaru, care a achiziţionat locuinţa în urmă cu un an. Apartamentul a trecut pe la cinci proprietari, după ce Herta Muller a părăsit România.

   

Actualul proprietar nu ştie că ar putea avea microfon în casă

Nu am ştiut cine a locuit aici. Acum aud prima dată că a fost o scriitoare. Sincer, nici nu am auzit că e câştigătoarea premiul Nobel", a spus inginerul Miţaru. Acesta nu ştia de existenţa microfonului plantat sub podeaua din dormitor, în anii '80, de ofiţerii de Securitate, în 1984. Scriitorul berlinez Richard Wagner a povestit cum au montat securiştii microfonul. „Au implantat microfonul în parchet, din apartamentul de jos. Acolo locuia o tânără, care le-a permis securiştilor să intre în casă. Microfonul s-a aflat în parchetul pe care se afla atunci un dulap", a spus Richard Wagner, fostul soţ al Hertei Muller.


A pus parchet laminat  

Actualul proprietar a făcut unele lucrări de amenajare, iar peste parchetul vechi a montat o podea laminată. „Nu am vrut să mai scot parchetul vechi, ci am pus peste. Poate că aş fi descoperit microfonul, dacă acesta se mai află acolo", a mai spus Claudiu Miţaru (foto sus).

Au vândut locuinţa la preţ de nimic

Înainte să plece în Germania, Herta Muller a fost nevoită să vândă apartamentul la stat, la un preţ derizoriu: 20.000 lei. „Era locuinţă particulară, dar trebuia să renunţăm la ea", a mai spus Wichner.  Interesant este că, după plecarea scriitorilor, acolo s-a mutat o femeie, care era căsătorită tot cu un neamţ. Securitatea avea deja microfon montat în cazul în care ofiţerii doreau să afle informaţii de la noul proprietar.


Vecina care îşi aminteşte de Herta

Profesoara de matematică Maria Boldea îşi aduce aminte cu drag de Herta Muller. „Era o doamnă micuţă, tunsă scurt, foarte drăgălaşă. Se îmbrăca bărbăteşte, cu haine largi, dar era plăcută prin felul ei de a fi",a povestit Boldea. Acesta şi-a amintit de un moment în care Herta Muller a sunat la uşa ei cu o rugmăminte. „Vroia să îi împumut o masă şi nişte scaune, pentru că primea oaspeţi. Ştiam că e scriitoare, dar nu prea venea lumea la ea. Atunci a fost o excepţie", a mai spus fosta vecină.

1987: anul în care Herta Muller şi Richard Wagner au părăsit România.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate