Extremele crizei în imobiliare: Capitala Banatului, cea mai ieftină din România în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezvoltatorii timişoreni mizează şi pe apartamentele în vilă

De-a lungul acestui an, dezvoltatorii imobiliari din oraş şi proprietarii apartamentelor s-au adaptat buzunarelor tot mai goale ale timişorenilor şi au redus din preţuri, ceea ce face ca oraşul de pe Bega să fie constant caracterizat ca o piaţă imobiliară cu cele mai joase preţuri din ţară, din rândul oraşelor mari.

Sectorul apartamentelor din blocurile vechi a fost cel în care preţurile au fost reduse drastic, ca şi sectorul închirierilor de altfel. Vânzarea de terenuri şi închirierea de spaţii comerciale au fost aproape inexistente în timp ce preţul vilelor s-a redus cu o treime comparativ cu anul trecut. Toate aceste lucruri au caracterizat piaţa imobiliară timişoreană în anul 2010, o piaţă care abia mai făcea faţă tranzacţiilor, în urmă cu doi ani, în perioada de boom economic.

Apartamente din Timişoara sunt mai ieftine cu aproape 20 la sută faţă de anul trecut

Topul cartierelor timişorene cu cele mai multe apartamente scoase la vânzare

Apartamentele la vilă, soluţia locuinţelor de criză pentru timişoreni

Analizele realizate de-a lungul anului de unul dintre cele mai mari portaluri din domeniu, în ceea ce priveşte preţul apartamentelor din oraş,  au arătat că, deşi în mai toate oraşele mari din ţară s-a înregistrat un trend descrescător, la Timişoara preţurile au fost cele mai mici.  În vară, erau deja trei luni de când preţurile coborau şi metrul pătrat într-un apartament din blocurile vechi ajungea în medie la 870 de euro.

Proprietarii din Timiş scad pretenţiile şi chiriile pentru perioada verii

Cele mai radicale scăderi de preţuri au fost înregistrate în cazul apartamentelor cu trei camere. Acestea sunt cele mai multe scoase la vânzare pe piaţa din Timişoara, dar şi cele mai rentabile. Preţul lor concura astfel cu preţul apartamentelor mici, la mare căutare pe piaţa din oraş pentru că se încadrau în programul "Prima Casă". "Orientarea spre apartamente mici este specifică perioadelor de criză şi se reflectă şi în domeniul construcţiei de apartamente noi, unde asistăm la dezvoltarea unor proiecte imobiliare cu apartamente mici sau chiar la recompartimentări", a precizat Daniel Crianic, marketing manager în cadrul unui site de specialitate.

Care sunt cele mai scumpe zone, din capitala Banatului, pe listele agenţiilor imobiliare

Faptul că programul „Prima Casă"  a fost una dintre cele mai apreciate metode de creditare pentru achiziţionarea unui apartament în capitala Banatului a dus la apariţia unor extreme în sectorul imonbiliar. În toamnă, tarifele erau mai mici cu aproape 20 de procente faţă de anul trecut şi agenţii imobiliari reuşeau să treacă de criză doar cu programele de creditare. „Nu am mai avut proprietăţi scumpe. Majoritatea sunt vânzări prin «Prima casă», unele schimburi şi licitaţii", a spus Andrei Văcaru, agent imobiliar.

Piaţa imobiliară din Timişoara sufocată de apartamentele mari

Extreme în imobiliare: prima casă şi vile de lux

Cu toate că negocierea la sânge a ajuns un instrument folosit de toată lumea care făcea tranzacţii imobiliare, în Timişoara există şi proprietăţi care îşi păstrează valoarea de lux.  O vilă în cartierul Braitim ajungea la 1.100.000 de euro, în luna octombrie, iar una în Dumbrăviţa la aproape acelaşi preţ. „Proprietăţi de genul acesta există pe Coasta de Azur, aşa că este mai dificil să vinzi astfel de case la Timişoara, pentru că nu există neapărat o piaţă pentru asta aici", a spus Daniel Crainic, marketing manager al unui portal de specialitate. Criza din imobilare a limitat accesul cumpăratorilor la vilele din Timişoara sau din comunele limitrofe, chiar dacă preţul lor a scăzut cu aproape 30 la sută faţă de anul precedent.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu