Evanghelicii, speriaţi de preoţii-recenzori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii reprezentanţi ai mai multor culte se tem ca recensământul să nu fie fraudat de preoţi. Apartenenţa religioasă este o chestiune la care cetăţenii pot refuza răspunsul în cadrul recensământului din acest an.

Totuşi, problema confesiunii religioase este una extrem de sensibilă, iar controversa a fost alimentată chiar de şeful Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineag, care a declarat la sfârşitul şedinţei de Guvern din 21 octombrie că „avem posibilitatea să folosim şi surse indirecte, adică de la celelalte persoane care au rămas acasă, vecini, secretarul primăriei, poliţist sau preot“.

Alarmaţi de faptul că, întrebaţi de situaţia unor persoane plecate din ţară, preoţii ar putea furniza date prin care numărul credincioşilor ortodocşi să fie „umflat“, evanghelicii au reacţionat imediat şi au trimis mai multe adrese către Senat şi premierul Emil Boc.
În documentele semnate de preşedintele Alianţei Evanghelice din România, Virgil Achihai, se arată că reprezentanţii bisericilor Baptiste, Penticostale şi Adventiste au primit promisiuni verbale că se vor clarifica lucrurile, dar, cum acest lucru nu s-a întâmplat, s-a recurs la memorii scrise.

Adevărul este la mijloc
„Completarea personală pe care domnul Voineag şi-a permis să o facă deschide larg calea abuzurilor în completarea formularelor şi a denaturării semnificative a rezultatelor finale ale recensământului, cu nenumărate implicaţii în plan social, dar mai ales religios“, a mai arătat Virgil Achihai. Vergil Voineag nu a putut fi contactat, însă un oficial din cadrul biroului său a declarat pentru „Adevărul“ că afirmaţia şefului INS nu a produs niciun fel de efecte.

„La ţară informaţiile se iau de la secretarul primăriei sau altă persoană aflată în cunoştinţă de cauză. În aceste situaţii, se ia un număr minimal de informaţii. Date care privesc elemente personale sau confesiunea nu se iau. Acele răspunsuri, conform regulamentului, nu se pot lua decât de la persoana respectivă sau un alt membru adult al gospodăriei“, a spus oficialul INS.

Miza luptei pentru enoriaşi
Reprezentanţii creştinilor evanghelici susţin că autenticitatea datelor statistice privind confesiunea sunt extrem de importante, producând efecte concrete asupra enoriaşilor. „Dacă se deformează realitatea etnică sau confesională şi un anumit cult religios are în statistici un număr mai mic de membri decât în realitate, pot să apară situaţii în care autorităţile să spună că, fiind o minoritate, nu poţi avea aceleaşi drepturi ca majoritatea“, a spus preşedintele baptiştilor din Comunitatea Timişoara, Ionel Tuţac.

Potrivit acestuia, datele statistice pot afecta numărul de profesori de religie din şcoli, timpul de emisie dedicat evanghelicilor pe TVR şi, nu în ultimul rând, ar fi afectate sumele alocate de la bugetul de stat pentru construirea de şcoli sau biserici.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Marius Florescu, a spus că nu este pregătit să răspundă acuzaţiilor.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie