Două spitale din Timişoara intră în concurenţă cu cele din Ungaria şi profită de fondurile europene: fac investiţii de 7 milioane de lei
0Agenţia Regională de Dezvoltare Vest a anunţat astăzi care este al doilea spital din Timişoara în care vor fi investite fonduri europene nerambursabile. Clinica de Maxilo-Faciale, un spital cu profil rar întâlnit în regiune, va oferi condiţii moderne pacienţilor după ce va „înghiţi” 3,32 milioane de lei.
În sacul larg, plin cu bani, pe care l-a deschis Uniunea Europeană şi pentru România, au băgat mâna şi managerii de la două spitale din Timişoara. După ce Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a primit aprobarea pentru proiectul de 3,8 milioane de lei, un al doilea spital din capitala Banatului, Clinica de Maxilo-Faciale din Timişoara, a reuşit să obţină 3,32 milioane de lei.
Fondurile vor fi
investite în modernizarea saloanelor, a sălilor de consultaţie, a holurilor şi
spaţiilor de aşteptare, iar o parte din bani va fi alocată pentru aparatură
modernă prin care pacienţii vor fi diagnosticaţi mai repede şi mai exact şi vor
beneficia şi de tratamente mai bune.
CLICK PE POZĂ PENTRU FOTOGALERIE
Reprezentanţii Agenţiei Regionale de Dezvoltare Vest au anunţat astăzi că, prin aceste finanţări, unul dintre cele mai importante avantaje, la finalizarea acestor investiţii, va fi că pacienţii care ajung în aceste spitale nu vor mai fi trimişi în alte oraşe sau poate chiar în străinătate pentru că la Timişoara nu sunt aparatura şi condiţiile necesare pentru tratament.
De asemenea,
pacienţii care vor ajunge la cele două spitale vor putea beneficia de asistenţă
medicală performantă şi fără să fie internaţi. În această situaţie se va ajunge
doar în cazurile grave sau atunci când un bolnav are nevoie de o intervenţie
chirurgicală. Dacă numărul persoanelor internate va fi mai mic şi costurile
spitalelor vor fi mai mici.
Condiţiile
precare din spitalele din Timişoara, care funcţionează în clădiri vechi, cu
aparatură veche, cu saloane în care sunt paturi şi saltele neschimbate de zeci
de ani, au alungat mii de bolnavi în străinătate. De exemplu, doar în spitalele
din Ungaria, din apropierea graniţei cu România, pacienţii români cheltuie
anual milioane de euro pentru servicii medicale performante. La clinicile din
Szeged, zilnic sunt arădeni sau bănăţeni care cer servicii medicale ungureşti
după ce şi-au pierdut încrederea sau se tem de cele din ţara lor.
VEZI
GALERIE FOTO CU SPITALELE DIN MAKO ŞI SZEGED