Directorul RATT a fost propus pentru trimitere în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Goia (foto dreapta)

Reprezentanţii IPJ Timiş au anunţat că au încheiat cercetările pentru infracţiunile de fals în declaraţii, abuz în serviciu şi uz de fals în ceea ce îl priveşte pe Ioan Goia, directorul Regiei Autonome de Transport Timişoara.

Goia este acuzat că în 2008, înainte de a da concurs pentru ocuparea funcţiei de director al RATT, a întocmit o declaraţie pe proprie răspundere conform căreia era compatibil şi îndeplinea toate condiţiile cerute pentru participarea la concurs, deşi deţinea acţiuni la o societate al cărei obiect de activitate interfera cu cel al RATT.

S-au efectuat cercetări şi în ceea ce le priveşte pe şefa de la resurse umane şi consilierul juridic. Ambele au vizat şi semnat documente prin care au fost concediate abuziv 14 persoane, pe diferite motive neîntemeiate. Cei concediaţi i-au acţionat în instanţă pe suspecţi, instanţa obligându-i pe învinuiţi să reîncadreze respectivele persoane, plătindu-le o sumă totală de 625.610 lei.

Conform reprezentanţilor IPJ Timiş, cercetările au fost finalizate şi s-a înaintat dosarul cu propunere de trimitere în judecată a celor trei suspecţi. 

Mai multe pentru tine:
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort