Dilemele unui traducător de documente medicale: „Dincolo de hârtia pe care o primesc, se află un om bolnav, suferind, cu un diagnostic uneori final”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timea Laslavic a tradus în şi din maghiară mii şi mii de pagini din domeniul medical pentru cei dezamăgiţi de sistemul medical din România, care aleg să se trateze în Ungaria.

Timişoreanca Timea Laslavic este traducător autorizat din şi în limba maghiară, specializată în primul rând pe traduceri medicale. Fie că doresc să apeleze la servicii de sănătate în Ungaria sau au urmat deja un tratament acolo, românii apelează la Timea Laslavic pentru a le traduce documentele necesare. Nu este simplu să traducă aproape o duzină de pagini de documente medicale, în fiecare zi, citind despre atâtea boli şi suferinţe, să întâlnească atâţia oameni cu probleme de sănătate. Zi de zi. Intervine uzura psihică.

“S-a spus de multe ori că în ceea ce priveşte empatia, ca medic nu poţi trece de o anumită limită. Ar însemna să te distrugi pe tine însuţi. Ar fi peste puterea ta de om… Să vezi atâta suferinţă, durere, moarte, trebuie să fie cumplit. Să existe atâtea aşteptări de la tine… trebuie să fie al naibii de greu!

Subiectul acesta este mult prea complex pentru a-l putea trata eu acum, aici. Eu vreau, acum, să vă vorbesc despre mine.

Mii şi mii de pagini de traduceri din domeniul medical

Un serviciu specializat pe care îl ofer sunt traducerile medicale, destinate acelora care, dezamăgiţi de sistemul medical din România, aleg să se trateze în Ungaria. Traducerea textelor din acest domeniu înseamnă o responsabilitate mare, pentru a face traduceri medicale fiind nevoie de cunoştinţe speciale. 

Cred că nu aş exagera dacă aş spune că 70-80% din ceea ce traduc sunt documente medicale. Bilete de ieşire din spital, fişe ambulatorii, rezultate ale diverselor investigaţii ş.a.m.d.
 

Este vorba despre traduceri foarte triste: dincolo de hârtia pe care o primesc, se află întotdeauna un om bolnav, suferind, cu un diagnostic uneori final. Mare, mare parte dintre persoanele care aleg să meargă în Ungaria la tratament, sunt diagnosticaţi cu cancer… Maladia secolului.

Clienţii aceştia se grăbesc adesea şi uneori sunt cu nervii la pământ. Este nevoie de empatie din partea mea, dar nu trebuie să exagerez. Mă străduiesc să îi servesc cât mai repede cu putinţă – uneori tratamentele postoperatorii trebuie să înceapă rapid şi este nevoie de traducerea urgentă a documentelor. Dar nu am voie să exagerez, prea multă grabă strică şi generează mult stres.


 

Unele persoane doresc să îmi împărtăşească una-alta cu privire la experienţa lor; îi ascult. Nu prea pun întrebări, dar nu pot nici să stau ca o stană de piatră”, a scris Timea Laslavic pe blogul ei.

Cuvinte dure pe ecranul calculatorului

Cel mai greu îi este atunci când se află în faţa monitorului, şi aşterne pe ecranul calculatorului cuvinte. Cuvinte dure: cancer, tumoare, metastază, recidivă, anus contra naturii, malformaţie, tulburare, leziune, septicemie, amputare, stop cardio-respirator. Durere…

“Cu mâna pe inimă vă spun că nu este uşor să citeşti despre atâta suferinţă şi boală. Mă macină. Şi mă încearcă fel şi fel de sentimente. Uneori îmi dau seama cât de norocoşi suntem noi, cei care suntem sănătoşi. Alteori sunt de-a dreptul furioasă când văd prin ce trebuie să treacă unii. Când traduc pentru copilaşi bolnavi, nu mai pot de milă. Când văd cum luptă pentru însănătoşire câte un pacient, mă umplu de admiraţie.

În general vorbind, să citesc atâtea pagini despre anamneze, simptome, acuze, operaţii, tratamente, investigaţii ş.a.m.d., mă încarcă foarte mult.

Mă întristez alături de clienţii mei atunci când vin rezultate proaste ale unor investigaţii histopatologice, de exemplu. Şi mă bucur alături de ei atunci când sunt declaraţi, la control, fără metastaze sau fără recidive ale tumorii.

De-a lungul activităţii mele de peste 10 ani, m-am întâlnit cu tot felul de situaţii. Au fost persoane care mi-au fost clienţi o vreme, apoi au pierdut lupta cu boala. Moment în care familia m-a căutat pentru traducerea ultimelor documente medicale, şi, după caz, a certificatului de deces, dacă decesul a survenit în Ungaria. Şi uneori, a fost nevoie de traducerea autopsiei…
 

Iar asta sunt doar eu, un traducător care lucrează pe acele hârtii. Ce trebuie să simtă atunci, un medic?!  Cel care îl are pe om în faţa sa, cel care îi deschide cutia craniană şi îi operează creierul, cel care trebuie să îi dea acestuia diverse veşti proaste, cel în faţa căruia moare câte un pacient?”, a mai scris Timea Laslavic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani