Dan Negru: "Bucureştiul şi miticii sunt 100 de ani în urma timişorenilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă două emisiuni la Antena 1, vedeta de televiziune Dan Negru a semnat un contract cu Prime TV, din Republica Moldova, pentru Star Factory.

Timişoreanul Dan Negru se împrate între cele două show-uri la Antena şi naveta săptămânală la Chişinău, unde prezintă un program de divertisment, sâmbătă seara, în direct, la cel mai puternic canal tv din Republica Moldova, Prime TV. “Star Factory e un format pe care-l prezint în direct, în fieacare weekend, în Moldova. Pe lângă asta am şi niste cursuri de predat la Facultatea de Jurnalistică din Bucureşti. Abia am timp să-mi văd fetiţa, Dara, crescând. Din păcate, din cauza programului am fost nevoit să reduc şi drumurile spre Timişoara. Dar aştept vara, cu vacanţele ei”, ne-a declarat Dan Negru. Îndrăgitul prezentator de abia mai are timp să ajungă acasă la Timişoara, unde locuiesc părinţii lui, are prieteni şi rude.



“Nu îi înţeleg pe mitici”

Negru recunoaşte că deşi are deja zece ani de Bucureşti, nu a reuşit să îi înţeleagă pe cei din capitală. “După 10 ani de miticizare, nici în ziua de azi nu reuşesc să-i înteleg, nu le înteleg agitaţia, aroganţa, nervii, de asta revin des în lumea normală, la Timişoara. Am plecat la Bucureşti nevoit, din păcate televiziune de performanţă nu se poate face încă la Timişoara, dar mă amăgesc gândindu-mă că şi D'Artagnan când a vrut să se facă muschetar a plecat la Bucureşti”, a mai spus Dan Negru.



Ca civilizaţie, ca oameni, Bucureştiul, miticii, au 100 de ani în urma noastră , a timişorenilor. Ei încă sunt în epoca fanariota dacă e să vorbim de civilizatie. Atunci când treci de Valea Oltului miroase a Viena, se schimbă lumea”, a mai spus prezentatorul.

Şi-a investit banii în “cărămizi”

Acesta afirmă că banii pe care i-a câştigat de-a lungul anilor în televiziune i-a investit în “cărămizi şi ziduri doar pentru a putea face televiziune detasat”. Prima investiţie este un bloc în Timişoara, dar apoi au urmat şi altele în capitală. “Nu sunt un speculant imobiliar, n-am cumpărat ca să revând deci criza nu m-a afectat. Pur şi simplu mi-am asigurat o independenţă financiară care-mi dă posibilitatea să-mi negociez formatele tv fără stres financiar”, a mai afirmat Negru. Dacă e să reproşeze ceva edililor din Timişoara, Dan Negru spune pas. “Asta e necazul ţării asteia, că toţi se pricep la toate, e o boala bucureşteană asta, ei se pricep la orice. Mă regăsesc în Timişoara oricât de ciuruite ar fi drumurile şi oricât de multe minusuri administrative ar fi”, a punctat Dan Negru.

Citeşte şi:

Florin Călinescu: „Dacă bucureştenii sunt mitici, timişorenii sunt costici”

Ştefan Popa Popa’s: “Ne-au năpădit moldovenii şi oltenii. Bunul simţ bănăţean trebuie conservat”

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare