Dan Alexa, manager general la ASU Politehnica Timişoara. „Asta era dorinţa mea, de foarte mult timp, să o facem iarăşi pe Poli mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Alexa

AS Politehnica Timişoara are de astăzi manager general. Dan Alexa s-a alăturat clubului alb-violet pentru un proiect pe termen lung.

Dan Alexa a fost numit manager general la ASU Politehnica Timişoara. Fostul căpitan al alb-violeţilor, revine în oraşul său după câţiva ani în care a antrenat ASA Târgu Mureş, Concordia Chiajna, Dunărea Călăraşi (pe care a promovat-o în elită), Astra Giurgiu şi Rapid Bucureşti.


„Asta era dorinţa mea, de foarte mult timp, să o facem iarăşi pe Poli mare, cred că Timişoara are nevoie de Poli Timişoara! Lumea e dornică să revadă fotbal la Timişoara şi am spus, de ce nu, să fac tot ce ţine de mine, pentru că, repet, Poli mi-a dat foarte multe satisfacţii. Timişoara mi-a dat foarte multe satisfacţii. Am trăit clipe minunate, locuiesc aici şi cumva mă simt dator să ajut Poli. Mai mult, a fost într-un moment foarte greu al clubului”, a declarat Dan Alexa.

Alexa a oferit şi câteva detalii despre planurile clubului în perioada următoare: „Am reuşit să aduc nişte investitori care pot să asigure salariile şi tot ce ţine de staff, de echipă, ceea ce contează foarte mult în momentul de faţă. O să încercăm să întărim echipa, ca să ne batem undeva în faţă de anul acesta. Din păcate e cam târziu, e singurul impediment. Am vrut să vin manager general pentru că Tavi Benga consider că a făcut o treabă foarte bună şi am încredere în el. O să încerc să reglementez multe lucruri, să ne organizăm pentru a creşte ca şi club. Vreau să fac lumea să înţeleagă că Poli nu este a lui Dinu, Mihalcea, Saşa, Romoniţă, e echipa comunităţii şi lumea trebuie să înţeleagă că e un moment în care se pot face lucruri importante!”.
 

Dan Alexa a fost junior la CSS Caransebeş şi LPS Banatul. A evoluat ca senior la UM Timişoara, Rocar, FC Politehnica Timişoara, Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti (alături de care a câştigat un titlu naţional şi de două ori Cupa României), Beijing Guoan (China), Rapid Bucureşti şi Anorthosis Famagusta (Cipru).


Mijlocaş defensiv de meserie, „Chirurgul” a marcat două goluri în şase apariţii pentru echipa naţională. 

A debutat ca antrenor la ACS Poli, pe care a promovat-o în Liga I în ediţia 2014-15, performanţă repetată în sezonul următor ca „principal” al Rapidului. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani