„Dacă nu ne sunt decontate serviciile medicale, pacienţii vor fi redirecţionaţi”. Situaţie critică la cel mai mare spital de boli infecţioase din Vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mare spital de boli infecţioase din Vestul ţării nu mai poate primi pacienţi FOTO Adevărul

Situaţie critică la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişora. Conducerea spitalului, căruia i se adresează pacienţi din toată regiunea de Vest, a anunţat că nu mai poate primi pacienţi după ce mii de cazuri au fost tratate fără ca banii să fie decontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate. În paralel, la Tribunalul Timiş fostul şef al CJAS este judecat într-un dosar de deconturi fictive.

„Dacă nu ne sunt deconate serviciile medicale, pacienţii o să fie redirecţionaţi către alte unităţi medicale care primesc bani”, a anunţat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, Voichiţa Lăzureanu. Spitalul a ajuns în colaps după ce a tratat mii de pacienţi fără ca banii aferenţi tratamentelor să fie decontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate. Potrivit Voichiţei Lăzureanu, în perioada ianuarie 2013 – martie 2017, Spitalul de Boli Infecţioase a tratat 3.091 de cazuri pentru care ar fi trebuit să primească de la Casa de Asigurări suma de 5,78 milioane de lei, bani pe care Casa de Asigurări nu i-a decontat.

Într-un memoriu semnat de managerul spitalului şi primarul Timişoarei, citat de tion.ro, se arată că imposibilitatea tratării pacienţilor care ar trebui să fie internaţi la Boli Infecţioase este pune în pericol sănătatea publică, cu implicaţii „morale şi legale deosebit de grave. „Suntem spital de boli infecţioase şi pneumoftiziologie, unde pacienţii trebuie internaţi şi izolaţi în momentul îmbolnăvirii; ei nu pot fi programaţi /puşi pe liste de aşteptare şi nici nu pot fi îndrumaţi spre alt spital deoarece suntem unicul spital de acest profil din vestul ţării. Pe lângă pacienţii din judeţul Timiş suntem obligaţi să internăm şi pacienţii îndrumaţi către noi din judeţele învecinate (AR, CS, HD) şi chiar din întrega ţară, acestea fiiind majoritatea cazuri severe cu insuficienţe de organ. Neinternarea cazurilor ar însemna punerea în pericol a sănătăţii publice cu implicaţii legale şi morale deosebit de grave, în special în actualul context de epidemie de rujeolă”, se arată în memoriul citat de tion.ro şi adresat Casei de Asigurări.

Potrivit primarului Timişoarei, Nicolae Robu, soluţia pentru rezolvarea problemelor de la „Victor Babeş” este modificarea legislaţiei, actualele reglementări făcând imposibilă rezolvarea problemelor pe termen lung. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere, purtătoarea de cuvânt a instituţiei declarând că este în concediu, iar preşedintele CJAS Timiş nu a putut fi contactat.
 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete