Cum a fugit în Germania unul dintre cei mai buni ţintaşi din România: „Am zis: copiii mei să nu mănânce oase, ci să trăiască în mod onorabil şi omenesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoreanul Adalbert Oster are 74 de ani FOTO Arhivă personală

Timişoreanul Adalbert Oster, de mai multe ori campion naţional la tir cu talere şi reprezentant al României la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, povesteşte cum a reuşit să emigreze în urmă cu aproape 40 de ani în Germania şi cum a ridicat de la zero o echipă de tir în ţara adoptivă.

GALERIE FOTO

Numele lui Adalbert Oster, deşi aproape necunoscut astăzi, a însemnat mult pentru tirul cu talere în România: cu 40 de ani în urmă, Oster a fost de mai multe ori campion naţional la talere şi a reprezentat România la Jocurile Olimpide de la Montreal din 1976. La scurt timp după aceea, însă, a fugit în Germania. 
 

„MI-AU SPUS CĂ SUNT UNUL DINTRE CEI MAI BUNI“ 

„Am început ca vânător. Vânătorii din Timişoara obişnuiau să participe la concursul vânătorilor din Bucureşti. Se adunau acolo din toată ţara. Acasă, noi, vânătorii Filialei Timişoara 1, mergeam la vânat mistreţ, la Brestovăţ şi Lucareţ“, povesteşte Adalbert Oster de unde a pornit pasiunea sa pentru trasul cu arma, care avea să-i aducă o carieră de succes. 

Spre deosebire de alte sporturi, unde trebuie să începi de devreme pentru a avea rezultate bune, la talere era altfel. Adalbert Oster s-a apucat de sportul cu arma de-abia la 28 de ani, după ce a participat la o selecţie coordonată de viitorul antrenor al lotului naţional de tir Ion Neamţu. 

„Selecţia se făcea pe baze ştiinţifice. Fiecare a primit cinci cartuşe şi trebuia să tragă după cinci talere. Dacă nu nimereai nimic, îţi spunea să te duci la ciori. Mie mi-au spus că sunt unul dintre cei mai buni şi că am şanse să practic acest sport. Atunci când m-am apucat eu, tocmai s-a construit poligonul de talere din Timişoara, de la Pădurea Verde“, îşi aminteşte Adalbert Oster.

Adalbert Oster în 1971 
 

„NU E VORBA DE FORŢĂ, CI DE VITEZĂ, COORDONARE ŞI CONSTANŢĂ“

Unul dintre avantajele lui Oster în faţa celorlalţi participanţi la selecţie era că el a mai practicat înainte alte sporturi: gimnastică, judo, haltere şi culturism. „Am fost superior faţă de ceilalţi din punct de vedere fizic şi mental. Tehnica pentru sportul respectiv se învaţă foarte repede. Restul e problemă de psihologie, de mental, de pregătire fizică. Sunt două tunuri din care se lansează talere la mare viteză. Se cer nişte reflexe foarte bune, o coordonare foarte bună. Nu e vorba de forţă, ci de viteză, coordonare şi constanţă“, a adăugat Oster. 

În primul an ca sportiv a luat locul al treilea la Campionatele Naţionale. Anul următor a câştigat atât la individual, cât şi cu echipa. „Apoi am fost luat în lotul naţional de Gavrilă Baranyi, şi el timişorean, fost preşedinte al Federaţiei Române de Tir“, a adăugat Oster. 

Deşi pare un sport mai mult static, care nu solicită cine ştie ce fizicul, talerele „scot untul din tine“, afirmă fostul sportiv. „Pe vremea aceea se trăgea după 200 de talere în trei zile. Un concurs de talere, trei zile, sub soare tropical, este echivalent ca efort cu un maraton de 42 de kilometri. Asta în special datorită psihicului, care este atât de solicitat. Toată lumea spune că tirul este uşor, tragi câteva focuri şi gata, dar performanţa este mare lucru. Performanţa sportivă e greu de obţinut. Eu am avut calităţile necesare“, a spus Adalbert Oster.

GREŞELILE DE LA OLIMPIADA DIN MONTREAL

După ce a câştigat medalia de bronz la Campionatul European de Puşcă de la Brno, din 1976, Oster a fost luat în lotul olimpic. A plecat cu naţionala la Jocurile Olimpice de la Montreal, din Canada, din acelaşi an. 

„Olimpiada de atunci nu a fost gigantică, aşa cum sunt olimpiadele astăzi. De altfel, Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal, au fost boicotate de ţările africane, nu au fost aşa mulţi participanţi. Totul era mai intim“, povesteşte fostul campion. Deşi se simţea în stare să ajungă pe podium la Olimpiadă, nu a reuşit să câştige medalie la Montreal, „pentru că s-au făcut greşeli în pregătire: nu se putea ajunge la vârf de formă la timpul potrivit“. 

De altfel, Oster a demonstrat de ce este capabil după ce s-a întors de la olimpiadă: „După patru săptămâni au fost campionatele naţionale şi am făcut un record naţional, cu 199 la sută. Cu aşa rezultat aş fi ieşit campion olimpic. E clar că s-au făcut nişte greşeli acolo“, subliniază fostul sportiv. 

„NU AM MERS LA CONCURSUL NADIEI“

La Jocurile Olimpice de la Montreal, timişoreanul a obţinut în final doar locul 35, cu 188 de puncte. În acelaşi an, însă, România a câştigat patru medalii de aur: trei prin Nadia Comăneci şi una prin caiacistul Vasile Dâba, nouă medalii de argint şi 14 de bronz. Adalbert Oster spune că nu a fost în arena unde a evoluat Nadia pentru medalii.„Nu am mers la concursul Nadiei pentru că am vrut să mă duc la box. L-am văzut pe Sugar Ray Leonard, care după olimpiadă a trecut la profesionişti. A strălucit deja la amatori“, îşi aminteşte Oster. 

„Ambasadorul mi-a dat bani de tren“

După ce a participat la 20 de concursuri peste hotare, sătul de viaţa din comunism, Adalbert Oster a decis să fugă, chiar după o competiţie cu naţionala de talere în Italia. S-a întâmplat în 1979. 

„Am mers la Campionatele Europene de la Montecatini. Trebuia să ne întoarcem la Bucureşti cu avionul, de la Roma. În aeroport am zis că mă duc să mă schimb la toaletă. În loc să mă duc acolo, m-am dus direct la Ambasada Germaniei. Şeful delegaţiei a reţinut avionul două ore, au crezut că mi s-a întâmplat ceva. Nimeni nu a crezut că vreau să rămân acolo, mai ales că fusesem plecat de încă 20 de ori în străinătate şi nu ridicasem nicio suspiciune că aş vrea să rămân. Am plănuit plecarea, dar nu am spus nimănui nimic. Aşa că atunci m-am dus la ambasadă şi am zis că mă numesc Oster, că sunt neamţ şi că vreau să ajung în Germania, unde cunosc un campion mondial la talere. Ambasadorul mi-a dat bani de tren. Din Italia am mers direct la Nürnberg, la centrul de înregistrare pentru străini“, a povestit Oster.

Oster pe treapta cea mai înaltă
 

„AM ZIS: COPIII MEI SĂ NU MĂNÂNCE OASE“

Timişoreanul spune că nu lipsurile l-au făcut să emigreze, ci lipsa încrederii într-un viitor potrivit pentru copiii săi în România. „Avantajul meu a fost că am văzut lumea. Alţii au fost închişi în ţară. Am plecat înainte de a veni nişte vremuri şi mai grele. Aveam indemnizaţie de efort 800 de lei, în alimente. Aveam alimente care nu se găseau. Familia mea nu a dus-o rău, ştiţi cum au făcut sportivii pe vremea aia. Au mai făcut afaceri, au cumpărat în străinătate câte ceva, au vândut o casă... Nu am trăit rău. Dar am zis: copiii mei să nu mănânce oase, să trăiască în mod onorabil şi omenesc“, mărturiseşte Adalbert Oster. 

„NU AM FOST ŞOMER NICIO ZI ÎN GERMANIA“

La un an şi jumătate de la plecare, Oster şi-a dus şi familia în Germania. La început a decorat vitrine, a lucrat la o uzină chimică şi a fost antrenor. A dat ore de talere în particular, pentru a strânge bani. 

„Am avut relaţii bune şi am primit de lucru imediat. Nu am fost şomer nicio zi în Germania. În anul în care am ajuns eu acolo au făcut un club de tir la Erlangen. Ei nici nu ştiau regulamentul la talere. Erau şi ei vânători, nu făceau performanţă. Din ăia am făcut eu campioni naţionali la individual şi pe echipe. De la zero i-am luat şi i-am dus în elita mondială. Am avut şi un vicecampion mondial. Eu nu am mai pus accent pe concursuri. Am zis că mă ocup de familie, pe care o neglijasem destul în România, nu m-am ocupat de copii, să ajungă ceva. M-am preocupat să câştig bani. Când a venit soţia cu copiii, aveam deja 40.000 de mărci puse la bancă, într-un an şi jumătate. Asta a fost prioritate pentru mine“, povesteşte fostul sportiv.

   

A LUCRAT CA GRAFICIAN MEDICAL PÂNĂ LA PENSIE

Principala îndeletnicire a lui Adalbert Oster în Germania avea să fie cea de grafician. Lucra în acest domeniu încă de pe vremea când locuia la Timişoara. A ajuns grafician la Facultatea de Medicină din Münster. A lucrat acolo 25 de ani, până la pensie. Dar spune că rămas tot timpul cu sufletul la Timişoara natală. 

„Am vizitat Timişoara şi înainte de Revoluţie. Veneam din postura de cetăţean german, mergeam la rude. Dar am fost foarte atent, nici cu cei mai buni prieteni nu mă întâlneam, pentru că erau tot felul de provocatori de la Securitate. A trebuit să am grijă cu cine stăteam de vorbă şi ce spuneam. Acum e altă lume. Am 38 de ani în Germania, dar nu pot să uit de unde am plecat, primii ani, primele succese, tot ce a fost înainte“, mărturiseşte emoţionat Oster. 

Adalbert Oster cu nepoatele Laura şi Maria
 

Fostul sportiv este şi astăzi un mare împătimit de vânătoare, pe care o practică aproape în fiecare weekend. „Cei din cluburile de vânători au vrut să-şi îmbunătăţească performanţele şi au venit la mine. Am cunoscut atâţia oameni, i-am ajutat, apoi mă invitau la vânătoare, la ei. Aveam şi câte trei invitaţii pe zi, câteodată. Vânătoarea e foarte scumpă aici, în Germania, te poţi duce dacă ai un teren particular.“