Cum a dispărut obiceiul dopului în lubeniţă pentru verificarea mărfii: „Era mai degrabă ceva de natură psihică“
0Pe vremuri, nimeni nu cumpăra o lubeniţă fără să o încerce cu dop. În zilele noastre, cel puţin în oraşele mari, a dispărut această metodă.
Atunci când cumpără lubeniţă, românii fac tot felul de încercări, pentru a fi siguri că nu se duc acasă un fruct necopt. Cel mai adesea ciocnesc cu degetele în lubeniţă, verifică cum sună, pentru a vedea dacă e copată. Pe vremuri era o modă ca vânzătorul de la tarabă să facă un dop, cu cuţitul. Cumpărătorul putea vedea culoarea, putea să şi guste.
În zilele noastre, cel puţin în oraşele mari, a dispărut această metodă. În primul rând că în supermarketuri şi magazine nu se mai face dop, în al doilea rând oamenii evită astfel curgerea zemei, inevitabilă dacă se taia lubeniţa.
Am întrebat agricultorii care se ocupă cu lubeniţa bănăţeană de la Gottlob (judeţul Timiş) cum a dispărut metoda dopului în pepenii verzi.
„Dacă este un an bun, cu soare, cum a fost cel din acest an, lubeniţa este dulce. Poţi să îţi dai seama dacă o lubeniţă e bună şi fără să faci dop. S-a terminat cu faza încercării lubeniţei cu cu dop. Nici nu am cuţit la tarabă. Nu mai cere nimeni aşa ceva. Eu le şi spun oamenilor că le dau lubeniţa iar dacă nu e bună să revină că le dau două în schimb. Chiar nu am avut pe nimeni care să se întoarcă şi să spună că nu e bună. Au trecut vremurile alea, lubeniţa e bună. Treaba cu dopul era mai de grabă ceva de natură psihică, omul vrea să vadă culoarea. Dar există soiuri care au acea culoare roşie încinsă, există soiuri care au culoarea mai roz, care sunt însă mult mai dulci”, a declarat Nicu Creţu, care alături de familia lucrează 12 hectare de lubeniţă la Gottlob.
„Pe vremuri, când eram copil şi mergeam în piaţă, nu îşi lua nimeni lubeniţă dacă nu facă dop. Asta era acum 50 de ani. Dacă erau zece oameni la rând, iar cinci dinanintea lor făceau dop şi se vedea că sunt bune, şi următorii trebuiau să facă dop. Aşa era gândirea atunci”, a afirmat Beani Creţu, care cultivă pepeni de pe vremea CAP-ului.
Agricultorii susţine însă că oamenii încă mai ciocănesc în lubeniţă şi le măsoară bine din ochi înainte să o pună pe cântar.
„Se mai bate cu mâna în lubeniţă. Atunci când baţi în lubeniţă, mâna cu care o ţin, ar trebui să vibreze, partea de jos. Aia e lubeniţa perfectă. La lubeniţa dungată, acele dungi trebuie să fie pronunţate, una trebuie să fie mai deschisă, una mai închisă. La lubeniţa verde-închis, dacă partea cu coada e galbenă, înseamnă că e foarte bună. În general, trebuie să existe o proporţie între mărime şi greutate”, a mai spus Nicu Creţu.