Conducerea clubului ACS Poli Timişoara pleaca în grup, în locul lor vin Dan Alexa şi Ioan Timofte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Florenţiu Staicu, directorul sportiv Călin Rosenblum şi antrenorul Aurel Şunda părăsesc şi oficial clubul ACS Poli Timişoara, iar în locul lor vor veni Ioan Timofte, încă nu se ştie pe ce post, respectiv Dan Alexa, pe cel de antrenor.

Clubul ACS Poli Timişoara a scăpat lejer de trei dintre numele din conducerea administrativ-tehnică, printr-un anunţ sec, publicat pe site-ul oficial al structurii sportive. Conform acestuia din schemă zboară Staicu, Rosenblum şi Şunda, iar în cadrul conducerii apar Dan Alexa şi Ioan Timofte.

„ACS Poli Timişoara le mulţumeşte, pe această cale, domnilor Florenţiu Staicu, Călin Rosenblum şi Aurel Şunda, pentru munca şi efortul depuse, respectiv devotamentul demonstrat în posturile pe care le-au ocupat în cadrul clubului nostru. Pe de altă parte, le urăm bun venit lui Dan Alexa şi Ioan Timofte în familia ACS Poli!”, sună sec, anunţul clubului.

Dacă în ceea ce îi priveşte pe Şunda şi Rosenblum se ştia deja că sunt istorie la ACS Poli, ei fiind anunţaţi ca demişi, interesantă este decizia lui Staicu, el se pare că a renunţat singur şi şi-a dat demisia din funcţie. Staicu era un apropiat al lui Robu, venea din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, deci este cu atât mai surprizătoare decizia.

Deocamdată sigur se ştie că Alexa, fost jucător al FC Politehnica din era Iancu, ar trebui să fie antrenor principal, dar deocamdată el nu are licenţă PRO. El ar putea fie să beneficieze de o dispensă din partea FRF pentru a fi principal, fie va ajunge pe funcţia de director tehnic, până la obţinerea licenţei. Despre Ioan Timofte, alt fost jucător de valoare al Timişoarei, s-a vorbit ca el să preia funcţia lui Rosenblum, ca şi director tehnic. Odată cu eliberarea funcţiei de preşedinte, el ar putea ajunge chiar mai sus pe locul lui Staicu.
Alexa este aşteptat să conducă marţi primul antrenament al ACS Poli.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța