Clinica de Ortopedie din Timişoara are un veritabil anticariat. Peste 60 de obiecte de artă şi istorice au fost donate de un renumit medic FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donaţie inedită făcută de medicul Horia Vermeşan FOTO Ştefan Both

Renumitul medic ortopod Horia Vermeşan, acum în vârstă de 72 de ani, a donat Spitalului Judeţean din Timişoara peste 60 de obiecte de artă şi istorice.

Mare colecţionar de artă, Horia Vermeşan a lăsat spitalului o mare parte din obiectele pe care le-a adunat de-a lungul vremii. Pe lângă tablouri, icoane pe sticlă şi lemn, diplome, medalii, instrumente medicale vechi de o sută de ani, cărţi şi reviste, Horia Vermeşan a donat şi mobilier vechi. 
 

La viaţa mea am avut patru pasiuni: copiii –mai scumpi ca lumina ochilor, profesiunea mea de ortoped - pe care am încercat să o fac cât mai profesional, pentru a ajuta omul bolnav, sportul mi-a plăcut foarte mult şi nu în ultimul rând arta. Ce am adus aici nu sunt doar obiecte de istorie, sunt şi obiecte de artă care rămân în istoria artei. Merită atenţie şi mobilierul, această bibliotecă barocă, acea vitrină Empire, Biedermaierul, sunt toate de cea mai bună calitate. Sunt covoare persane originale. Printre cărţile aduse se află întreaga activitatea a ortopediei din Banat. Am adus o diplomă de medic, acordată de Universitatea din Budapesta, în 1931. Era făcută pe pergament şi cu sigiliu. Printre cele mai inedite donaţii se află obiectele sanitare vechi, folosite în specialitatea ortopediei, de-a lungul timpului”, a declarat Horia Vermeşan.



"Este un gest de suflet şi de mare caracter" 

Printre tablourile aduse de Vermeşan se află portretele tuturor medicilor care au condus „Ortopedia” din Timişoara, realizate de renumitul Ştefan Popa Popa’s.  

  

Este un gest de suflet şi de mare caracter pe care domnul profesor Vermeşan îl face către Spitalul Judeţean, locul unde şi-a petrecut mare majoritate a timpului. Sunt convins că acest gest va fi urmat şi de alţi colegi din spital. Pe lângă atâta suferinţă şi durere pe care o vedem în spital, sperăm să descreţim frunţile şi să creem o rază de speranţă celor vin şi traversează holurile Spitalului Judeţean”, a afirmat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.


 

Ideea i-a venit din Italia

Horia Vermeşan a condus mai bine de două decenii Clinica de Ortopedie din Timişoara, a fost profesor universitar din mâinile căruia au ieşit generaţii de medici. Vermeşan susţine că toate spitalele mari din lume au şi un muzeu, unde se prezintă istoria unităţii. 


 

Ideea mi-a venit de când am fost la spitalul Rizzoli din Bologna, unul din cele mai mari din lume. Ei au muzeul lor propriu. În general marile spitale au şi un muzeu. Acum avem şi noi o parte din istoria ortopediei din Timişoara. Cred că este instructiv şi pentru tineri. Pentru că tinerii trebuie să cunoască istoria”, a mai declarat Horia Vermeşan.

Obiectele donate de acesta au ajuns în biblioteca Clinicii de Ortopedie, care s-a transformat într-un mic muzeu. Donaţiile pentru spital au început anul trecut, în decembrie, cu un tablou din partea pictorului Sorin Scurtulescu, şi un tablou oferit de medicul Ioan Sporea, din coleţia proprie. Medicul Vermeşan a promis că va mai aduce şi alte obiecte inedite în acest muzeul de la Clinica de Ortopedie.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă