Cine este mai periculos: un corupt sau un traficant de ţigări? Răspunsul dat de un judecător nemilos cu infractorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un dosar de contrabandă în care poliţiştii de frontieră i-au prins în flagrant pe traficanţi în timp ce introduceau în România ţigări scoate la iveală lejeritatea cu care este tratat fenomenul. Marii corupţi, cu şpăgi de milioane de euro, le-au dat aripi  contrabandiştilor care consideră traficul de ţigări un furt mărunt. Judecătorul care i-a arestat pe contrabandişti a explicat, însă, că ambele fenomene sunt la fel de periculoase.

Poliţiştii de Frontieră din Timiş au reuşit să destructureze o reţea româno-sârbă de trafic de ţigări care acţiona pe fâşia verde dintre România şi Serbia. Oamenii legii i-au prins în flagrant pe contrabandişti chiar în timp ce treceau ţigările peste fâşie. Modul de operare al contrabandiştilor era relativ simplu. Sârbii veneau cu un autoturism de teren până la graniţă, de unde ţigările erau trecute, cu spatele, într-o altă maşină aflată pe teritoriul României. Numai în ziua flagrantului, în cele două autoturisme au fost găsite 13.500 de pachete de ţigări.

Contrabandiştii, doi sârbi şi un român, au încercat să fugă, dar au fost prinşi şi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, care este şi preşedintele Tribunalului şi care i-a arestat pe contrabandişti, a arătat că regula o constituie libertatea persoanei, arestarea fiind o măsură excepţională, dar în cazul de faţă se impunea arestarea preventivă a traficanţilor de ţigări. „Instanţa apreciază că este necesară transmiterea unui semnal ferm în ceea ce priveşte stoparea fenomenului infracţional legat de contrabandă.Dimensiunea fenomenului este atât de amplă, în prezent, încât s-a ajuns la privirea infracţiunii ca pe o normalitate în cadrul societăţii”, se arată în sentinţa de arestare a contrabandiştilor de ţigări.

Judecătorul subliniază că s-a ajuns până acolo încât contrabanda este considerată mai puţin periculoasă decât corupţia, ceea ce nu este cazul. „Privită prin comparaţie cu, de exemplu, infracţiunile de corupţie, contrabanda a ajuns să fie tratată ca un simplu furt, fără consecinţe în patrimoniul persoanelor fizice, ceea ce i-ar reduce gradul de pericol. Ceea ce este extrem de important este faptul că inculpatul, deşi figurează ca nerealizând venituri, deţine un număr impresionant de autoturisme, existând suspiciunea că activitatea de contrabandă este privită ca o sursă de venit. În speţă pericolul social nu este dat de prejudiciul creat, ci de atitudinea inculpatului faţă de organele judiciare, care demonstrează un grad extrem de  ridicat de pericol social”, a arătat judecătorul în sentinţa de arestare.

Magistratul a mai reţinut că lipsa de fermitate a Justiţiei în cazurile de contrabandă, ar atrage după sine menţinerea comportamentului infracţional al contrabandiştilor. Tocmai din acest motiv, judecătorul a stabilit că „lăsarea în libertate a inculpatului V. ar duce la perpetuarea unei stări de pericol pentru întreaga societate”.  Sentinţa emisă de Tribunalul Timiş în cazul celor trei contrabandişti a fost menţinută şi de Curtea de Apel Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu