Cea mai înaltă clădire de birouri din România va costa peste 115 milioane de euro. Turnul va fi acoperit integral cu peste 26.000 metri pătraţi de sticlă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UBC 0 a ajuns la nivelul 8 din 28

Lucrările la United Business Center 0 s-au desfăşurat într-un ritm intens inclusiv în ultimele luni, anunţă reprezentanţii grupului Iulius.

Cea mai înaltă clădire de birouri din România, integrată în ansamblul Iulius Town Timişoara, prinde formă. United Business Center a ajuns la etajul 8 la nivel de structură, după ce mai bine de şase luni au fost necesare pentru lucrările complexe aferente consolidării, infrastructurii şi fundaţiei.

Proiectul reprezintă unul dintre cele mai solicitante şantiere active din regiunea de vest a ţării, un generator pentru piaţa muncii şi al oportunităţilor pentru businessurile din domeniu, mai ales în această perioadă. Până în prezent, aproximativ 30 de firme din arii de activitate conexe construcţiilor au fost implicate în lucrările de edificare, iar numărul lor se va dubla până la finalizarea proiectului. De asemenea, se estimează că peste 1.000 de persoane vor lucra la înălţarea UBC 0. Termenul de finalizare al clădirii record va fi finalul anului 2021.

UBC 0, în cifre

Ce înseamnă concret o clădire de 27 de etaje, 155 metri înălţime şi 77.000 metri pătraţi suprafaţă construită? În primul rând, lucrări de amploare şi expertiză tehnică, iar apoi, o cantitate impresionantă de materiale. 

Peste 280 de piloţi foraţi au fost necesari pentru susţinerea unei astfel de construcţii, iar 43.500 de metri cubi de beton şi peste 1.700 de tone de armătură se vor folosi pentru ridicarea clădirii. Comparativ, o astfel de cantitate de materiale poate fi echivalentul necesarului pentru construcţia unei arene sportive de mari dimensiuni.
 

Pentru a asigura un aport de lumină naturală, imobilul va fi acoperit cu faţadă integral din sticlă. În total, peste 26.000 metri pătraţi de sticlă cu grad ridicat de eficienţă termică vor asigura confort şi economie de energie, dar şi o panoramă unică asupra Timişoarei, din orice unghi al clădirii.

Amprenta „verde” şi panorama urbană, factori de atracţie

Dotările de care beneficiază UBC 0 şi facilităţile oferite prin integrarea în Iulius Town setează noi standarde pentru piaţa office din România. Suprafeţe generoase şi luminoase, care ajung până la 2.000 metri pătraţi pe nivel, cu tehnologii ultramoderne şi soluţii eficiente din punct de vedere energetic, conform standardelor pentru clădiri verzi, sunt o parte din atuurile imobilului. 

Dincolo de funcţiunea sa principală, care va consolida centrul de business cu peste 52.000 metri pătraţi de spaţii office premium, UBC 0 introduce un concept inedit pentru piaţa din România. La demisol şi parter vor fi integrate magazine, restaurante şi cafenele tematice, care să faciliteze accesul imediat la servicii necesare zilnic. Etajul 1 va fi dedicat unui centru de conferinţe cu şapte săli, iar alte două etaje intermediare vor fi alocate unui hub medical, cu multiple specialităţi.

UBC 0 va dispune de vestiare şi duşuri pentru cei care vin la birou cu mijloace alternative de transport. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi