Cantonament inedit pe Muntele Athos: Alergare şi rugăciune printre mănăstirile de pe Muntele Sfânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Cojocnean a revenit pe Muntele Athos

Ştefan Cojocnean, campion mondial de sporturi extreme, a plecat pe Muntele Athos, pentru un „cantonament” inedit în care va îmbina alergarea cu rugăciunea

Multiplul campion mondial la sporturi extreme Ştefan Cojocnean începe „cantonamentul” spiritual pe Muntele Athos, unde va înbina trei elemente de bază în evoluţia umană: sportul, meditaţia şi rugăciunea.

Este a patra oară când sportivul pleacă să alerge pe Athos. Timişoreanul va rămâne pe Muntele Sfânt timp de o săptămână.


„Anul acesta, îmi propun să alerg între cât mai multe mănăstiri. Dacă condiţiile meteo îmi vor permite, voi alerga între toate cele 20 de mănăstiri care sunt pe toată suprafaţa muntelui”, ne-a declarat Ştefan Cojocnean.
 

Planul expediţie este să se roage la fiecare mănăstire pe care o va vizita în alergarea sa.  

„Voi combina mişcarea şi credinţa, pentru că vreau să devin un exemplu de urmat pentru întreaga societate românească. Nu se prea face sport, iar şi biserica este şi ea neglijată”, a mai afirmat Cojocnean.

Singurul sportiv care se antrenează pe Athos
 

Ştefan Cojocnean este primul sportiv din lume care a plecat să alerge printre mănăstrile de pe Muntele Sfânt. 

„De fiecare dată am descoperit că, acolo, anumite legi nescrise ale sportului puteau să nu fie aplicate. Nu trebuia să fac încălzire, am intrat în alergare imediat după masă, după o noapte nedormită, îmbrăcat gros şi, culmea, nu oboseam absolut deloc”, a mai declarat Cojocnean. 
 

Programul spiritual-sportiv începe la ora două noaptea, când se face deşteptarea pentru slujbă. Acesta ţine până la ora 7, iar apoi urmează în jur de 12 kilometri de alergare printre mănăstiri. 

Fără limite pentru Cojocnean

Cojocnean este singurul român care a participat la Imposibility Challenge (campionatul mondial al sporturilor extreme). Se poate lăuda cu mai multe recorduri mondiale: a jucat baschet pe role timp de 25 de ore, a lovit un sac de box 17 ore, a sprintat pe picioroange modern sărind coarda şi altele.

Instructorul are o sală de sport, "No Limits", unde se antrenează copii de la trei ani până la pensionari. 



Muntele Athos, o regiune autonomă în Grecia

Muntele Athos este un munte (2.033 metri) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală. Aici există 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocşi.
 

Aproximativ jumătate dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privinţa disciplinei şi postului. 
 

Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia.


Limbile oficiale de pe munte sunt greaca, rusa, sârba, bulgara, georgiana, slavona şi româna. 


Accesul pe cale terestră pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte nu este permis. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor.


Intrarea pe Sfântul Munte se face, de regulă, cu feribotul, fie din portul de la Uranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin (pentru coasta de vest), fie de la Ierrisos (pentru coasta de est). 
 

Înainte de îmbarcare, toţi vizitatorii trebuie să fi obţinut un diamonitirion, o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă şi datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. 
 

Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte şi de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.


Pentru obţinerea diamonitirion-ului, clerul Bisericii Ortodoxe trebuie să deţină, în prealabil, permisiunea Patriarhului de la Constantinopol.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie