Barometrul Calităţii Vieţii în Timişoara. Peste jumătate dintre locuitorii oraşului sunt nemulţumiţi de curăţenia din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara

Prin rezultatele Barometrului Calităţii Vieţii 2020, realizat de cercetători ai Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), sunt mai multe seturi de opinii şi indicatori de stare socială, esenţiali pentru cunoaşterea realităţilor sociale ale comunităţii timişorene.

Universitatea de Vest a publicat datelor comparative pentru ultimii patru ani, rezultate din cercetarea privind Barometrul Calităţii Vieţii în Timişoara. 

„Datele legate de serviciile publice sunt jaloane foarte importante pentru deciziile strategice pe care le iau decidenţii, sau aşa ar trebui să fie, pentru că se referă la infrastructura urbană, la starea indicatorilor de poluare şi siguranţă publică, la cele mai sensibile condiţii pentru o viaţă bună în oraş. Sunt convins că datele Barometrului Calităţii Vieţii, elaborat de echipa Universităţii de Vest din Timişoara, se află între primele seturi de date deschise, puse la dispoziţia stakeholderilor comunităţii locale timişorene, care merită să fie consultate pentru deciziile strategice pe care decidenţii le pregătesc. Tuturor, UVT le pune la dispoziţie un instrument practic de evaluare a opiniilor şi percepţiilor din comunitatea timişoreană, util pentru calibrarea politicilor publice”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.  

Barometrul indică faptul că peste jumătate dintre locuitorii oraşului sunt nemulţumiţi de curăţenia din oraş, iar în procente similare îşi declară insatisfacţia cu privire la nivelul zgomotului, calitatea apei de la robinet sau a aerului. Totuşi, atunci când sunt întrebaţi de calitatea vieţii pe care o duc în Timişoara, oamenii se declară, în majoritate, mulţumiţi de casă, serviciu sau starea lor de sănătate.  

Specialiştii au vrut să afle care este opinia timişorenilor cu privire la direcţia în care se îndreaptă oraşul, gradul de satisfacţie în raport cu infrastructura, problemele de mediu, cât de mulţumiţi sunt de viaţa personală şi cum a fost viaţa lor în pandemie. 

Chiar dacă 62,4% dintre timişorenii chestionaţi sunt de părere că în momentul de faţă, în Timişoara, lucrurile merg într-o direcţie bună, într-un procent similar (62,1%), oamenii consideră că primăria nu cunoaşte problemele reale ale cetăţenilor. 

Timişorenii folosesc maşina persoană ca să se deplaseze într-o zi obişnuită în proporţie de 66,5%. Doar 19,8% se deplasează pe jos, iar 18,9% folosesc mijloacele de transport în comun. Cu bicicleta merg 6%, iar nici 1% dintre cei chestionaţi au declarat că folosesc trotineta electrică sau vaporaşul. 

Dacă vine vorba de gradul de satisfacţie faţă de aspecte legate de mediul înconjurător în Timişoara, 73,3% se declară mulţumiţi de spaţii verzi şi parcuri, însă 46,2% nu sunt mulţumiţi de nivelul zgomotului, 47,3% reclamă  calitatea apei de la robinet, 49,9% nu sunt mulţumiţi de calitatea aerului, iar 53,9% nu sunt satisfăcuţi de gradul de curăţenie. 

Totuşi, în procente de peste 85%, oamenii sunt mulţumiţi de calitatea vieţii pe care o au în Timişoara: de locuinţă, felul în care trăiesc, starea de sănătate, serviciu şi situaţia financiară. 

Viaţa în pandemie în Timişoara 

Întrebaţi, în 2020, cum le e viaţa în prezent în comparaţie cu cea de acum un an, 30,9% dintre cei chestionaţi au răspuns că e mai proastă, iar 45% nu au găsit diferenţe notabile. Dacă e să compare situaţia financiară dinaintea pandemiei cu cea actuală, oamenii afirmă în proporţie de 59% că aceasta a rămas la fel. 

40% dintre timişorenii chestionaţi au muncit în anul pandemiei doar la sediul firmei/instituţiei, 15% doar de acasă, iar 26% declară că nu au un loc de muncă. 4,2% au declarat că au fost testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei, 4,5% şi-au pierdut locul de muncă, 11,5% au fost trecuţi în şomaj tehnic, iar 12,5% s-au ales cu salariul redus.  

Oamenii spun că Timişoara a evoluat în ultimii patru ani: în 2016, 75,4% afirmau că lucrurile merg într-o direcţie bună în oraş. Procentul celor care îşi menţin acest punct de vedere scade sensibil în 2020 la 73,6%. 

La nivel de cartiere, timişorenii din cartierul Simion Bărnuţiu sunt cei mai mulţumiţi de şcoli, licee şi grădiniţe, iar cei mai puţin mulţumiţi sunt locuitorii din Soarelui. 

Metoda de cercetare folosită a fost sondajul de opinie publică realizat pe persoane cu vârsta de peste 18 ani din 24 de cartiere din Timişoara. Informaţiile au fost culese în perioada 11-30 noiembrie 2020. 

În cei 4 ani la care se raportează barometrul (comparativ) au fost chestionate 6.691 de persoane, dintre care 1.238 în anul 2020.  

Cercetarea poate fi consultată în integralitate aici. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”