Anunţul făcut de unul dintre cei mai mari muzicieni români din istorie. Revine definitiv în ţară după 35 de ani trăţi în Occident FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediţie a festivalului Wolfblues de la Gărâna, pus la cale de Nicu Covaci, a adus în Munţii Banatului muzicieni unul şi unul.

Cinci formaţii, artişti unul şi unui, muzică de cea mai bună calitate. Acesta a fost reţeta gândită de Nicu Covaci pentru prima ediţie a festivalului Wolfblues organizat în satul Gărâna, din Munţii Banatului. Nicu Covaci, pentru care organizarea unui festival este o premieră, a avut noroc şi de vreme excelentă (de regulă capricioasă, cu ploi şi frig), astfel că pentru reuşita acestui festival trebuia să vină doar lume. Iar lume a fost, chiar dacă mai puţină decât se aştepta liderul de la Phoenix.

Sper că a fost o surpriză plăcută acest festival. A fost un pas înainte spre apropierea dintre oameni. Sper să nu fie pierdea atât de mare şi să facem din acest festival o tradiţie. Eu m-am aşteptat la mai multă lume. M-am gândit că e există această tradiţie a jazz-ului şi pentru muzică. Zona este divină, tot ce e rustic, acest romantism, dar totuşi mai sunt multe de pus la punct. Eu am o educaţie pro-germană, pentru a clădi pun cărămidă pe cărămidă dacă vreau să fac un zid. Am fost plăcut surprins de valoarea muzicienilor care au cântat. România are talente uriaşe în muzică”, a declarat Nicu Covaci. 

În prima zi a festivalului, pe scena din Poiana Lupului au concertat Blues’n’roll, Rareş Totu’s Midnight Sun feat. Dean Bowman (SUA), Adi Bărar Blues Band, Stepan Project Blues Foundation, Blues Company feat. The Fab BC Horns & The Soul Sistaz (Germania) şi A.G. Weinberger. 

A doua seară a fost rezervată pentru Road Band, The Roses (Bulgaria), Vali „SirBlues” Răcilă,  Florin Ochescu Blues Project feat. Silvia Dumitrescu, iar în final cireaşa de pe tort, Nicu Covaci şi Dan Andrei Aldea, acompaniaţi de basistul Dzidek Marcinkiewicz şi toboşarul Flavius Hosu.

Concert de excepţie Nicu Covaci şi Dan Andrei Aldea

Nicu Covaci, liderul de la Phoenix, şi Dan Andrei Aldea, fostul lider de la Sfinx - doi monştri sacri ai muzicii din România, au decis să câte împreună la acest festival de blues, iar lumea prezentă în Poiana Lupului a luat parte practic la un moment istoric. Concertul a fost, pur şi simplu, de excepţie. 

Dan Andrei Aldea, născut la Bucureşti, în 1950 şi emigrat în 1981 în Germania, a făcut cunoscut la Gărâna intenţia de a se întoarce definitiv în România.

Am luat deja o decizie importantă. Soţia mea se ocupă acum cu actele pentru cumpărarea unei case la Oradea. Am decis să revin definitiv în România”, a spus dan Andrei Aldea. 

În 1981, cu ocazia unui contract cu formaţia în Belgia, Dan Andrei Aldea nu mai revine în ţară şi cere drept de azil politic. Se va stabili la München unde îşi construieşte un studio de înregistrări, Dan's Own. După 1990 a fost invitat în numeroase rânduri să reînfiinţeze formaţia Sfinx, însă a refuzat de fiecare dată. 


Citeşte şi:


Nicu Covaci face festival de blues la Gărâna: „În zona aceasta am învăţat dansuri şi cântece germane. Aici ne-am refugiat cu Phoenix când eram fugăriţi“
 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model