AMINTIRI DIN RĂZBOI: A supravieţuit taberelor de muncă obligatorie şi mizeriei
0Timişoreanul Andrei Gluck, de 88 de ani, avea doar 17 atunci când a fost trimis la muncă obligatorie pentru că era evreu. A străbătut ţara în lung şi-n lat, forţat de autorităţile naziste, a îndurat frigul, condiţiile proaste de viaţă şi bătăile.
„Adevărul de Seară" prezintă poveştile mai multor timişoreni care au avut de suferit în cel de-Al Doilea Război Mondial. La 17 ani, arădeanul Andrei Gluck venise în Timişoara ca ucenic şi urma o şcoală de meserii, când i s-a interzis să mai meargă la cursuri. Conform legilor rasiale, a trebuit să meargă la muncă obligatorie, a participat la repararea Căii Lugojului, a Căii Aradului sau la descărcat de vagoane în gara Fabric. A urmat reparatul hamurilor la regimentul din Lugoj „Am stat la Lugoj în chirie, nu aveam unde să stau, plăteau părinţii, adică săraca mama, pentru că pe tata îl pierdusem când aveam un an jumate. Mama a rămas cu cinci copii. Eu eram cel mai mic, ultimul născut", a explicat Gluck. Mai apoi, bărbatul a fost trimis să lucreze la o cale ferată, într-o tabără de muncă din Braşov, în miezul unei ierni mult prea geroase.
Poveste de dragoste
„Era un câmp cu nişte barăci unde, înaintea noastră, acolo fuseseră prizonierii ruşi. Am făcut păduchi. În baracă aveam o sobă, dar ardeam în ea ce găseam pe câmp, nu ne dădeau lemne. Nici mâncare nu prea ne dădeau, doar pâine mucegăită cu ciorbă de varză", a povestit Andrei Gluck. Întors la Arad, bărbatul a ieşit în oraş într-o după-amiază cu viitoarea lui soţie, o timişoreancă. Cei doi au nimerit chiar în mijlocul unei razii.
Mai citiţi:
Iaşi: Victimele pogromului din 1941, înhumate cu rabini (FOTO şi VIDEO)
„Soţia nu era evreică, mi-a spus să plec de la ea de la masă, dar eu nu am vrut. Le-am spus că ea este logodnica mea! Atunci ne-au ridicat pe amândoi şi ne-au dus undeva, la Siguranţă. Acolo eu am primit aşa o bătaie că a trebuit să stau internat o lună. Erau doi inşi, m-au lovit din stânga şi din dreapta. Aveam muşchii tari la abdomen, îi încordam, şi atunci mă loveau şi mai tare", a mai spus Andrei Gluck. Duşi în faţa comandantului, acesta a ameninţat că îi va trimite în lagăr şi i-a spus viitoarei lui soţii: „Tu n-ai găsit altul mai bun, numai pe un jidan?".
Soarta a făcut însă ca cei doi să rămână împreună. „Soţia mea lucra la Kandia ca muncitoare, şi o colegă de-a ei ne-a ajutat, a zis că ştie pe cineva de la Siguranţă în Arad care ne poate pune dosarul la fund, ultimul să fie. Aşa a făcut şi nu am ajuns să fim trimişi niciunde, pentru că între timp s-a terminat războiul", a mai povestit Andrei Gluck.
Sfârşitul războiului
„La un moment dat, eu n-a mai putut, m-am făcut dezertor, am venit în Timişoara şi m-am mutat cu soţia în cartierul Fratelia. Am stat ascunşi acolo, vreo patru luni, după ce ne-am găsit o gazdă. Îmi aduc aminte că atunci când s-a aflat de finalul războiului, toată lumea a ieşit pe străzi, cu toţii urlau", a mai spus timişoreanul Andrei Gluck. În anii '70, soţia lui Gluck a murit de cancer, bărbatul s-a recăsătorit, dar şi cea de-a doua soţia a avut aceeaşi soartă. Fiul lui Andrei trăieşte în Texas, Statele Unite, iar restul membrilor familiei au plecat de mult timp în Israel. Bărbatul de 88 de ani îşi petrece timpul la Centrul de zi al comunităţii evreieşti din Timişoara, jucând rummy, întâlnindu-se cu prietenii săi şi, mai ales, rememorând amintiri din războiul din care au scăpat.
VEDEŢI O GALERIE FOTO CU ANDREI GLUCK
CITIŢI ŞI:
A supravieţuit ororilor din lagărele naziste Auschwitz şi Dachau