Afişul meciului CA Timişoara cu campioana Angliei, Oxford City, din 1913, face deliciul suporterilor pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1913, Oxford City, campioana la zi a Angliei, a venit la Timişoara pentru un meci amical. În sezonul 1912-1913, Temesvari Atletikai Club, aşa cum se numea clubul, avea să câştige Campionatul Regional de Sud – Districtul Arad.

Recent s-a răspând pe Facebook o postare cu afişul meciului dintre Temesvari Atletikai Club (în româneşte Club Atletic Timişoara) şi Oxford City FC, din 25 martie 1913. 

Afişul a fost postat prima dată în secţiunea istorică a clubului Oxford City, Citystats.moonfruit.com.

Partida din 1913 s-a jucat într-o zi de marţi, de la ora 15.00, pe terenul celor de la TAC, de pe strada Episcopiei. Astăzi pe acel loc se află facultatea de Mecanică, de pe bulevardul Mihai Viteazul.

La acea vreme, Oxford City (fondat în 1882) era pe cai mari, a venit la Timişoara în calitate de campioană. Aşa-i prezintă afişul meciului, care spune că echipa locală TAC joacă cu echipa campioană a Angliei.

Aşa se face că britanicii au şi câştigat la Timişoara cu scorul de 3-1. 

Club Atletic Timişoara este considerat primul club destinat exclusiv fotbalului de pe teritoriul României de astăzi. Ea a fost înfiinţată în 26 aprilie 1902, într-o perioadă în care Timişoara se afla pe teritoriul regatului Ungar. 

Iniţiativa a aparţinut unui grup de tineri din cartierul Iosefin, în frunte cu Péter Dobroszláv, care au pus bazele echipei în Palatul Elite (cunoscut în perioada socialistă ca restaurantul Sinaia), cu numele Temesvari FC, care devine apoi Temesvari Atletikai Club.

Primul preşedinte al clubului a fost Adalbert Mesko, iar din conducere au mai făcut parte Rudolf Trinksz (vicepreşedinte), Viktor Kovacs (secretar) şi Gyula Aranyossy (casier).

În sezonul 1912-1913, TAC avea să câştige Campionatul Regional de Ungaria de Sud – Districtul Arad.

Timişorenii au jucat 14 meciuri şi au strâns 27 de puncte. 

În urma campionilor de la TAC s-au clasat: Aradi TE, Aradi AC (echipe din Arad), Temesvari MAV Kinizsi SE (viitoarea Chinezul), Temesvari MTE, Temesvari TE, Zsombolyai TK (din Jimbolia), Nagykikindai Elore TK (din actualul Zrenjanin, Serbia) şi Aradi TK. 

Iată şi echipa tip care a câştigat acel campionat: Drexler - Löbl, Soma, Scholmanski, Aichiger, Rausberger - Franz, Bauer, Weinberger, Molnár II, Molnár I.

După câştigarea campionatului în regiune, TAC avea să dispute un meci cu Bácska Szabadkai Athletikai Club, câştigătoarea din regiunea Subotica (astăzi în Voivodina, Serbia). Timişorenii au pierdut acel meci de play-off cu 1-4.

În sezonul următor, TAC s-a clasat pe locul doi în campionatul regional, după Temesvari MAV Kinizsi SE (echipă care după unirea Banatului cu România avea să se numească Chinezul).

Primul meci disputat în 1902

Federaţia Maghiară de Fotbal a fost înfiinţată în anul 1901 (Federaţia Română de Fotbal din România a apărut în 1909). Primul meci, în care Temesvari FC avea să întâlnească Lugosi SE (Reuniunea de Sport Lugoj), s-a desfăşurat în 20 august 1902, pe terenul de la Pădurea Verde. Oaspeţii au câştigat cu 3-2. 

Doar o imagine de slabă calitate a rămas de la primul meci, în 1902. FOTO: druckeria.ro
 

În 1910, CAT a câştigat campionatul Ungariei de Sud, iar în 1912 echipa timişoreană a învins selecţionata Serbiei de două ori (la Timişoara şi la Belgrad). 

După Primul Război Mondial, din toamna anului 1921, CAT joacă în campionatul districtual Timişoara. 

În sezonul 1925-1926, s-a calificat la turneul final al campionatului naţional, dar în urma unor litigii locul ei a fost luat de Chinezul.

În 1934, CAT a câştigat Liga Vest, în alcătuirea:  Konrad - Havas, Zarkoczy - Iania, Kohn, Farago - Carabus, Korony, Possak, Molnár, Somogy.

În 1936, CAT a dispărut după o fuziune cu Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor Timişoara (RGMT), noua echipă s-a numit Club Atletic Muncitoresc Timişoara (CAMT). După al Doilea Război Mondial, CAMT a fuzionat cu Chinezul.
 

Nicolae Reuter este singurul jucător din istoria echipei care a jucat în echipa naţională, în perioada 1939-1940 (a debutat când echipa se află în Divizia B), iar Iosif Petschowski, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai generaţiei sale, a fost la începutul carierei sale în lotul echipei (1939-1940).

În 1937-1938, CAMT avea să joace finala Cupei României cu Rapid Bucureşti (pierdută cu 3-2). Echipa timişoreană a fost alcătuită de Nicolae Eichler - Ioan Gerber, Carol Galgocz, Coloman Farago - Emanuel Kohn, Iosif Janossy - Petru Bucher, Robert Toth-Bedö, Nicolae Reuter, Mihai Zsizsik, Nicolae Perszem. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi