A murit profesorul universitar Liviu Ţeghiu. A fost mentor pentru generaţii întregi de filologi şi jurnalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Ţeghiu, profesorul universitar care a activat în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara timp de 37 de ani, a murit la vârsta de 71 de ani în urma unei crize cardiace.

Liviu Ţeghiu a fost profesor universitar 37 de ani şi a continuat să fie aproape de foştii săi studenţi, generaţii întregi de filologi şi jurnalişti.

Cu toate că a ieşit la pensie în 2009, Liviu Ţeghiu a continuat să fie un adevărat mentor pentru foştii lui studenţi. Ţinea legătura cu ei prin internet sau telefon, participa la întâlniri şi ştia toate noutăţile din viaţa celor care le-a fost dascăl.

„Mereu am fost apropiat de studenţi. Într-o zi eram la oră şi am fost chemat la secretariat de un fost coleg. Când am ajuns, am dat de un bărbat cărunt. Nu l-am recunoscut din prima, abia după câteva secunde. Era un fost student din anii '74-'75, care a trecut să mă salute. Am fost plăcut impresionat", povestea Liviu Ţeghiu, pentru „Adevărul”, după ieşirea la pensie.

Profesorul Liviu Ţeghiu va fi înmormântat sâmbătă, 7 decembrie, la ora 12.00, la Cimitirul de pe strada Stuparilor din Timişoara.
 

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea