Undă verde pentru Ameropa să preia activele Azomureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Azomureş a înregistrat un profit uriaş anul trecut

Consiliul Concurenței a aprobat preluarea combinatului chimic Azomureş de către elvețienii de la Ameropa Holding, traderul elveţian aflându-se în negocieri avansate cu acţionarii turci ai AZO pentru achiziţia pachetului majoritar de acţiuni încă din luna octombrie a anului trecut.

Ameropa este o companie evlețiană, fondată în 1948 și este specializată pe comerțul cu cereale și îngrășăminte chimice. La ora actuală compania este prezentă în 28 de țări, între care și România, având vânzări anuale de peste 11 milioane de tone de îngrășăminte și 3 milioane de tone de cereale.

Tranzacţia, a cărei valoare ar putea pleca de la de 100 milioane de euro şi ar putea urca până la 168 de milioane de euro, având în vedere capitalizarea din prezent a companiei. Aceasta ar fi cea mai mare afacere care implică o companie de pe bursă, după vânzarea grupului Rompetrol de către Dinu Patriciu, în 2007. Anunţul privind vânzarea a fost transmis şi Bursei de Valori Bucureşti, fapt ce a generat o creştere cu 6,5% a valorii acţiunilor Combinatului. Tranzacţia a fost semnată oficial în data de 25 noiembrie 2011 şi anunţată pe bursa din România în 28 noiembrie. Ameropa nu a cumpărat acţiuni Azomureş, ci indirect, cumpărând societăţile holding care deţineau aproximativ 75,87% din acţiunile companiei. Totuşi, ca urmare a achiziţiei, Ameropa era obligată să solicite aprobarea Consiliului Concurenţei şi apoi să desfăşoare o ofertă publică adresată tuturor acţionarilor Azomureş la un preţ egal cu valoarea pe acţiune plătită în cadrul achiziţiei indirecte.

Combinatul chimic Azomureş a înregistrat anul trecut un profit net în valoare de 346 de milioane de lei. Profitul este de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în anul 2010, când profitul înregistrat a fost de 154 de milioane de lei. Nici veniturile nete nu sunt de neglijat, la AZO. Combinatul a consemnat anul trecut venituri de 1,89 miliarde lei, în urcare cu 55% faţă de 2010, când venitul net înregistrat a fost de 1,22 miliarde lei.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG