Târgu-Mureş:Prezenţă la vot ridicată în judeţul nostru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:Pensionarii au fost primii la vot

De remarcat faptul că prezenţa la vot a fost mai mare cu aproape un procent faţă de turul precedent, când s-a înregistrat o prezenţă la vot de 5,48% la ora 10.00. În mediul rural, prezenţa la vot a fost de 6 %, iar în mediul urban 6,32%. Un total de 1214 alegători au votat în secţii speciale.


Pachete electorale  la Sighişoara
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Târgu-Mureş a primit aseară o sesizare conform căreia două persoane împărţeau în scop electoral pachete cu alimente locatarilor din strada Viilor, din Sighişoara, în jurul orei 18.00. Potrivit Liviei Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, locatarilor de pe strada respectivă, care au primit pachete, le-au fost luate declaraţii, iar în prezent se efectuează o anchetă pentru identificarea şi reţinerea celor doi suspecţi.


Deţinuţii la vot
110 deţinuţi care doresc să voteze astăzi îşi vor exprima opţiunea într-un spaţiu special amenajat în incinta Penitenciarului Târgu-Mureş, în baza actului de identitate. La cele 645 de secţii de votare din judeţul Mureş, dintre care 105 speciale, peste 1.800 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt angrenaţi în misiuni pe timpul turului II al alegerilor pentru Preşedintele României. De asemenea, în aceste activităţi sunt implicaţi şi 184 de poliţişti comunitari. Misiunea poliţiştilor este aceea de a proteja secţiile de votare. Agenţii le recomandă mureşenilor să anunţe la numărul unic de urgenţă 112 orice faptă ce încalcă reglementările electorale. În judeţul Mureş toate cele 645 de secţii s-au deschis la ora 7.00. La cele două scrutinuri de azi sunt aşteptaţi la urne 487.011 de alegători, pentru ei fiind tipărite 562.390 de buletine de vot şi pregătite 3.225 de ştampile cu menţiunea “Votat” şi 645 de ştampile de control. În ceea ce priveşte cheltuielile pentru organizarea alegerilor, judeţului Mureş i-au fost repartizaţi, pentru ambele tururi de scrutin, 3.363.000 ron, din care 2.462.000 pentru cheltuieli de personal, 874.000 pentru materiale şi 27.000 pentru investiţii. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani