Târgu-Mureş:Portret-Ionela Costea surprinde fotografic momentele vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:Portret-Ionela Costea surprinde fotografic momentele vieţii

Tânăra nu îşi poate imagina să trăiască fără aparatul ei de fotografiat şi visează la o viitoare carieră în presă.

Fotografia este un domeniu care atrage tot mai mulţi mureşeni, indiferent de vârstă. Originară din Sighişoara, Ionela Costea a pus mâna pe primul ei aparat foto când era în clasa a VIII-a. „Fotografia reprezintă o pasiune pentru mine încă de când eram mică. Îmi amintesc că primul meu aparat l-am cumpărat înainte de liceu. Era pe bază de film şi îl foloseam când mergeam cu familia în excursii. De acolo a început totul, chiar dacă primele poze mi-au ieşit arse. Am studiat atent modalităţile de developare şi am ajuns să fac poze foarte frumoase cu acel aparat, până să trec la cele digitale”, afirmă tânăra.

Călătorind foarte mult în ţară, Ionela şi-a dezvoltat o apetenţă către pozele care înfăţişează peisaje. Cu toate acestea, ajunsă la facultatea de jurnalism din Cluj-Napoca, fotoreportajele de presă au devenit noul ţel al tinerei. „A început să îmi placă să urmăresc pozele din ziare, unghiurile din care erau făcute. Studiile mi-au influenţat gusturile şi mi-au dezvoltat dragostea faţă de arta fotografică. Chiar dacă impresia poate fi alta, fotografia jurnalistică poate fi considerată o artă, deoarece mesajul articolului trebuie subliniat sau chiar transmis de poza alăturată textului”, spune Ionela.

Practică profesionistă
La finele primului an de facultate, Ionela şi-a îndeplinit un vis: acela de a-şi face studiile practice la cel mai apreciat cotidian din România. „Am fost selectată într-un program european de practică şi am fost îndrumată de către profesorul meu, Rareş Beuran, la redacţia din Cluj- Napoca a cotidianului Adevărul. Acolo am realizat multe fotografii şi am progresat treptat. Am întâlnit o echipă excepţională şi mi-aş dori ca în viitor să mai lucrez cu asemenea profesionişti”, susţine mureşeanca.

Ea a realizat fotografia care a stat la baza campaniei „Scăpaţi-ne de cerşetori”, demonstrând cât de important este în jurnalism să surprinzi clar un simplu moment.

Viitorul înseamnă presă
E nedespărţită de aparatul de fotografiat şi simte că acesta reprezintă un element important al personalităţii ei. Pentru ea, viitorul nu poate însemna altceva decât o carieră în jurnalism. „Nici nu vreau să mă gândesc la altceva ce aş face în viaţă. Fotografia este marea dragoste a existenţei mele, iar momentele petrecute studiind sau practicând jurnalismul şi-au lăsat amprenta asupra mea. Visez la o carieră în acest domeniu şi sunt ferm convinsă că am ambiţia necesară pentru a-mi îndeplini acest deziderat”, e de părere Ionela Costea.


Profil

Născută
12 iunie 1989, la Sighişoara

Activitate
Studentă, fotograf amator

Educaţie
Grupul Şcolar Agricol din Sighişoara

Stare civilă
Necăsătorită


Ce-i place
„Îmi place foarte mult culoarea roz. În timpul liber, îmi place să ies cu prietenii în club şi să dansez. Una din pasiunile mele este cititul, dar îmi place şi să mă uit la filme. Pentru menţinerea condiţiei fizice, îmi place să alerg”, spune Ionela.

Ce nu-i place
„Nu îmi place când băieţii mă abordează grosolan pe stradă. În plus, nu suport oamenii mincinoşi, sau persoanele false şi ipocrite, care au mai multe feţe. Totodată, nu îmi plac persoanele care se cred superioare celor din jurul lor”, declară tânăra.



Întrebări şi răspunsuri

Ai făcut vreo fotografie de care să fii ataşată sufleteşte?
I.C.: Sunt mai multe fotografii de care sunt ataşată sufleteşte şi am chiar şi o fotografie preferată. Este una pe care am făcut-o în urmă cu cinci ani, când am reuşit să surprind o furtună în Munţii Apuseni. Îmi oferă senzaţii tari de fiecare dată când o văd.

Care sunt cele mai pitoreşti peisaje pentru tine, ca fotograf?
I.C.: Mereu m-am simţit atrasă de munte şi este o pasiune de-a mea să realizez cât mai multe fotografii cu munţii din România. Eu sunt de părere că munţii reprezintă cea mai fermecătoare formă de relief existentă.



Mai multe pentru tine:
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Tânărul care a primit premiul „Studentul român al anului în străinătate”. „Subliniază importanța cercetării mele“
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
Sorana Cîrstea, învinsă fără drept de apel de Iga Swiatek, în turul al treilea la Madrid. Ce a spus poloneza
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
Macron creionează o nouă viziune despre Europa: „Regulile jocului s-au schimbat”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”