Târgu-Mureş: Start la “Marisiensis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, 380 de studenţi medicinişti din ţară şi străinătate vor participa la cea de-a XVI-a ediţie a Congresului Internaţional pentru Sudenţi, Tineri medici şi Farmacişti “Marisiensis”.

Tinerii îşi vor prezenta lucrările de cercetare în domeniul medical în faţa unui juriu de specialitate, format din 70 de profesori universitari. Din cele 210 lucrări ştiinţifice juriul va alege duminică cele mai bune 18, care vor fi premiate.

"Sunt 210 lucrări din domenii precum preclinic, medical, chirurgical, farmaceutic, medicină dentară, nutriţie, asistenţă medicală. Toate aceste lucrări vor fi prezentate în faţa comisie de jurizare, care va alege câştigătorii. Vor fi 18 premii la aceste categorii, plus alte premii la cele două consursuri organizate în cadrul evenimentului", a precizat Mihai Pavel, preşedintele Ligii Studenţilor UMF.

Premiile constă în aparatură medicală şi cărţi de specialitate. În cadrul Congresului vor avea loc şi workshop-uri şi cursuri de specialitate susţinute de profesori din Târgu-Mureş şi străinătate.

Lucrările Congresului se vor încheia diseară cu o petrecere karaoke în Dublin Irish Pub, iar sâmbătă seara cu un spectacol de jonglerie cu foc în Cetatea Medievală.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată