Târgu-Mureş: Şapte centre asistenţă medicală permanentă în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Mureş vor fi amenajate şapte centre de permanenţă pentru bolnavii din mediul rural. Medicii de familie mureşeni nu văd cu ochi buni faptul că sunt obligaţi să asigure permanenţa în centrele respective.

Medicii de familie din judeţul Mureş vor fi nevoiţi să asigure asistenţa medicală în mai multe centre de permanenţă din judeţ. Problema e că nu în toate zonele din judeţ există astfel de centre, aşa că în urma discuţiilor purtate de reprezentanţii autorităţilor publice locale şi de cei ai Direcţieie de Sănătate Publică s-a ajuns la concluzia înfiinţării a şapte centre noi.

Cinci dintre aceste centrevor fi fixe în localităţile Deda, Ibăneşti, Sovata, Sângeorgiu de Pădure şi Râciu iar celelalte două vor fi mobile, în Sărmaş şi Miercurea Nirajului. În prezent în judeţ funcţionează deja trei astfel de centre în localităţile Band, Şăulia şi Zau de Câmpie.

Medicii nemulţumiţi de decizie

Medicii de familie mureşeni nu privesc cu ochi buni obligativitatea asigurării asistenţie medicale permanente în aceste centre. Ei spun că nu pot munci atât de mult. „Ca medic de familie stau şaăete ore în cabinet şi pe teren între orele 8.00-15.00, apoi ar trebui ca de la ora 15.00 la 08.00 să fiu la centrul de permanenţă. Apoi ziua următoare să fiu din nou la cabinet, la consulaţii şi vizite la domiciu. Fizic ne-ar fi imposibil”, a spus Ileana Mihăescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş.

Potrivit acesteia, măsura obligativităţii asigurării acestei permanenţe este una abuzivă. „Noi avem contract semnat cu CAS, nu cu Ministerul Sănătăţii. Dacă vine Ministerul şi ne obligă să lucrăm în centrele de permaneţă, altfel vom primi penalizări mi se pare un abuz şi e posibil să-l acţionăm în Instanţă”, a mai spus medicul. În judeţul Mureş există 315 medici de familie, fintre care 173 îşi desfăşoară activitatea în mediul urban şi 142 în cel rural.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026