Târgu-Mureş: Proiect de peste 170.000 de euro pentru drumurile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul din judeţ va fi monitorizat după model flamand foto Arhivă

Consiliul Judeţean a finalizat astăzi un proiect european pentru monitorizarea traficului din judeţ. Valoarea proiectului depăşeşte 170.000 de euro.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Guvernul belgian şi cu un consorţiu de construcţii din Flandra, are ca scop realizarea de mijloace şi metode de investigare a traficului în judeţ. Practic, traficul de pe drumurile judeţene a fost măsurat cu ajutorul unui soft special, realizându-se astfel o mai bună clasificare a arterelor de circulaţie.

Proiectul a fost implementat din 2008 şi până astăzi, timp în care echipele de specialişti belgieni au vizitat judeţul de cinci ori. " În cadrul proiectului am acumulat cunoştinţe legate de mentenanţa drumurilor din Flandra şi despre drumurile colectoare. De asemenea, am monitorizat traficul din judeţul Mureş pe baza informaţiilor obţinute şi am putut face o ierarhizare a drumurilor mureşene, atât naţionale, judeţene cât şi comunale", a precizat Constantin Moga, managerul de proiect.

Pe viitor cunoştinţele acumulate, softul şi aparatul de măsurare a traficului vor rămâne autorităţilor judeţene şi vor fi utilizat pentru unele proiecte de modernizare a drumurilor din judeţ.

Valoarea totală a proiectului este de 172.589 de euri, dintre care 34,93% reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie