Târgu-Mureş: Primăria a declanşat război ţănţarilor din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezinsecţia va începe luni în toate cartierele şi zonele verzi ale oraşului. Subtanţa folosită pentru dezinsecţie are avizele Direcţiei de Sănătate Publică şi nu e periculoasă pentru oameni sau animale.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă au dus la transformarea Târgu Mureşului într-un oraş al insectelor. Municipalitatea a luat însă măsuri, aşa că de săptămâna viitoare va începe prima dezinsecţie din acest an. Potrivit autorităţilor subtanţele folosite sunt toxice doar pentru ţânţari.

Dezinsecţie pe sol şi prin aer

Dezinsecţia municipiului se va face anul acesta atât la sol cât şi prin aer. „Acţiunea va începe luni 10 mai şi va continua până vineri 14 mai, atât pe sol cât şi cu avionul. Vor fi cinci echipe a câte patru persoane pe teren, iar aceştia vor pulveriza o subtanţă folosită de ani de zile pentru eliminarea ţânţarilor. De asemenea va exista şi un avion care va face dezinsecţia pe suprafeţe mai mari de miercuri până vineri”, a precizat Alina Badea, director sucursala Târgu-Mureş a societăţii Coral Impex, firma căreia i-au fost concesionate serviciile de dezinsecţie şi deratizare la nivelul oraşului.

Potrivit acesteia dezinsecţia se va efectua în toate zonele verzi ale municipiului. „Vom face dezinsecţia pe întreg domeniul public al oraşului, atât în cartiere cât şi în zona Complexului de Agrement „Mureşul” şi în zona Platoului Corneşti. În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile, operaţiunea s-ar putea prelungi”, a mai spus Alina Badea.

Fără pericol pentru om

Subtanţele ce vor fi pulverizate nu sunt periculoase pentru oameni, animale, peşti sau păsări şi sunt folosite de ani de zile pentru această operaţiune. „Sunt subtanţe avizate atât de Direcţia de Sănătate Publică cât şi de Primărie şi nu prezintă nici un grad de toxicitate pentru om sau animale. Doar albinele ar putea fi afectate, de aceea i-am avertizat pe apicultori ca în aceste zile să nu dea drumul insectelor din stupi”, a precizat Alina Badea. În cazul în care expunerea la substanţele pulverizate este îndelungată şi apar uşoare iritaţii ale căilor respiratorii, mureşenii sunt sfătuiţi să se adreseze medicului specialist.

Eficienţă 80%

Potrivit reprezentanţilor societăţii Coral Impex dezinsecţia are o eficienţă de  80-90% şi asta pentru că în pădurile din jurul oraşului sunt bălţi, care reprezintă adevărate habitate pentru larvele de ţânţari, iar insectele sunt migratoare. Ultima dezinsecţie s-a efectuat în august 2009, iar cea mai recentă deratizare a avut loc în aprilie 2010. 


Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate