Târgu-Mureş: Orarul supermarketului în preajma Noului An

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orar special în supermarketuri

Hypermarketurile din Târgu-Mureş vor funcţiona după un orar special de sărbători. Astfel, reprezentanţii centrelor comerciale speră să crească vânzările în ultimele zile ale anului şi să facă faţă numărului mare de clienţi care vor face cumpărături în preajma sărbătorilor.

Peste 80 de mii de localnici vor trece pragul cel puţin unuia dintre hypermarketurile Selgros, Real, Auchan, Metro, Kaufland sau Plus. Adevărul de Seară vă prezintă orarul principalelor centre comerciale din Târgu-Mureş, pentru a vă putea face un program cât mai eficient al cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă.

În prima zi din noul an, magazinul Real va fi închis, urmând ca din data de 2 ianuarie 2010, acesta să funcţioneze după orarul obişnuit, între orele 8.00 şi 23.00. Hypermarketul Auchan va fi deschis zilnic până la ora 23.00, exceptând Ajunul Anului Nou, zile în care programul de funcţionare e stabilit până la ora 18.00.

Selgros şi Metro până la miezul nopţii


Supermarketurile Selgros şi Metro Cash and Carry vor fi deschise până la ora 16.00 în Ajunul Noului An, iar ulterior se va reveni la programul clasic, între orele 7.00 şi 22.00 la Selgros şi între 6.00 şi 22.00 la Metro. La Plus, magazinul va funcţiona normal.

Program special la Kaufland

Orarul clasic de funcţionare al supermarketului Kaufland este zilnic între orele 7.00 şi 23.00. În 31 decembrie, precum şi în 1 ianuarie, magazinul va fi deschis numai până la ora 17.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare