Târgu-Mureş: Mureşenii nu vor mai fi păcăliţi la casele de schimb valutar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Mureşenii nu vor mai fi păcăliţi la casele de schimb valutar

Valuta va fi cumpărată într-un mod civilizat în Târgu-Mureş. Reglementările ANPC-ului cu privire la activitatea de schimb valutar protejează clienţii de trucurile ieftine.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a introdus în 7 iulie o serie de reglementări menite să blocheze înşelăciunile de la casele de schimb valutar din ţară şi care au fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel, casele de schimb valutar din Târgu-Mureş vor fi nevoite să informeze în scris clienţii cu privire la cursul de schimb practicat şi a sumei pe care o primesc.


“Am primit mai multe sesizări de la mureşenii care nu erau informaţi corespunzător cu privire la comisionul practicat de casele de schimb valutar din oraş. Aceştia erau puşi în situaţia de a primi mult mai puţini bani decat calculaseră iniţial, pentru că nu erau înştiinţaţi de existenţa comisioanelor respective de către angajaţii caselor de schimb”, ne-a declarat Cârstea Anica, comisar superior în cadrul Comisariatului Regional de Protecţia Consumatorului Mureş.


Birocraţie necesară


Formularul de acceptare a tranzacţiei valutare va fi scris pe o singură pagină de format A5, vizibil şi lizibil, care va trebui să cuprindă obligatoriu informaţii referitoare la denumirea şi adresa operatorului economic, data emiterii, numele şi prenumele consumatorului, seria şi numărul de buletin al acestuia, suma tranzacţionată, suma ce urmează a fi încasată de consumator, semnătura operatorului şi cea a consumatorului. Formularul-tip va fi întocmit atât în limba română, cât şi în limba engleză, în două exemplare, un exemplar pentru consumator, iar celălalt pentru operatorul economic.


Adio înşelăciuni!


Conform reprezentanţilor CRPC Mureş, reglementările instituţiei-mamă sunt binevenite deoarece vor stopa în sfârşit păcălelile de la casele de schimb valutar. În trecut, odată încheiată tranzacţia şi semnată chitanţa de către client, inspectorii de la Protecţia Consumatorului nu puteau interveni pentru soluţionarea problemelor apărute.


“Clienţii caselor de schimb primeau banii în mână abia după semnarea chitanţei pe care era înscris comisonul perceput de operatorul economic. Nu aveam, practic, cum să găsim soluţii, cât timp exista un document oficial şi semnat de client, în care era de acord cu banii pe care urma să îi primească”, a adăugat Cârstea Anica. Pentru a fi siguri că operatorii economici se vor alinia la noile reglementări impuse de ANPC, comisarii de la Protecţia Consumatorului vor efectua o serie de controale tematice în zilele următoare.


Panouri europene

Operatorii economici vor fi obligaţi să afişeze cursurile de schimb valutar în exteriorul casei de schimb, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare, pe un suport sau panou unic. Cursul de schimb va trebui să fie afişat într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană