Târgu-Mureş: Mere ieftine, prima campanie de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş: Mere ieftine, prima campanie de toamnă

Mureşenii vor putea cumpăra mere la cele mai mici preţuri, din centrul oraşului sau din 3 pieţe agroalimentare. „Săptămâna mărului” se află la cea de-a patra ediţie.

Luni 5 octombrie va începe campania de vitaminizare a locuitorilor din Târgu-Mureş, intitulată „Săptămâna mărului”. Aflată la cea de-a patra ediţie, „Săptămâna mărului” este organizată de Primăria Târgu-Mureş în colaborare cu Administraţia Pieţelor şi are ca scop implementarea unui mod de trai cât mai sănătos, prin consumul de mere provenite de la producători locali.

Începând de luni, vor fi comercializate cele mai bune mere din Mureş în Piaţa Trandafirilor din centrul oraşului, alături de pieţele agroalimentare Cuza Vodă, Diamant şi 7 Noiembrie. „După cum se ştie, judeţul nostru este cel mai important producător de mere la nivel de ţară, astfel că atâta vreme cât vor fi mere la dispoziţia mureşenilor, acestea vor putea fi cumpărate la cele mai mici preţuri. Am stabilit ca toţi comercianţii să vândă fructele fiind scutiţi de taxe, condiţia impusă de noi fiind aceea ca merele să fie vândute la preţuri fără concurenţă. Este deosebit de important pentru oameni să consume cât mai multe mere, datorită aportului de vitamine. Şi cât timp încurajăm consumul produselor locale, toată lumea câştigă, atât consumatorii, cât şi comercianţii”, ne-a declarat Vasile Filimon, inspector şef în cadrul Administraţiei Pieţelor din Târgu-Mureş.


Cele mai bune mere

Evident, merele de la Batoş sunt cele mai cunoscute la nivel local şi naţional, însă iubitorii de fructe vor avea parte de o ofertă bogată, eminamente mureşeană. În campania de vitaminizare a populaţiei s-au înscris cei mai importanţi producători de mere din judeţul nostru, cum ar fi, pe lângă cei de la Batoş, producătorii din Reghin, Deda sau Culpiu.

„Având în vedere că Săptămâna mărului se află în anul patru, e clar că mureşenii apreciază această manifestare. Nu putem oferi un termen limită al campaniei, important e să existe cât mai multe mere pe tarabe, cât mai mult timp”, a completat Filimon.

„Sărbătoarea Mărului”

Comuna Batoş, cunoscută datorită livezilor de mere şi a sortimentului „Deliciosul de Batoş”, va fi gazda ediţiei a opta a „Sărbătorii Mărului”, începând cu 11 octombrie. La eveniment vor fi prezenţi producători de mere şi produse aferente din localitate, plus artişti locali de muzică populară şi dance.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!