Târgu-Mureş: Cetatea a prins mireasmă de cabernet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

13 producători viticoli din Ungaria şi doi din România oferă spre degustare timp de două zile produsele. Pe lângă licorile zeului Bachus, consumatorii vor avea la îndemână şi pastramă, sarmale sau alte bucate tradiţionale.

În plin sezon canicular, 13 producători de vin din Ungaria şi doi din România vor oferi o alternativă celor însetaţi. Începând de astăzi şi până duminică seara, viticultorii vor oferi spre degustare vinuri de calitate, ţinute la rece.

Evenimentul este organizat împreună cu Primăria Târgu-Mureş. „Acest mic festival nu exclude Festivalul Vinului din toamnă, dar este o sărbătoare care are loc în perioada în care, de obicei, erau Zilele Târgumureşene, devansate anul acesta", a spus viceprimarul Târgu-Mureşului, Csegzi Sandor. Acest festival are menirea să schimbe mentalitatea localnicilor despre vin.

Cel puţin aşa susţine managerul de proiect, Gal Gyongyver. Oamenii sunt însă de altă părere. Pentru ei totul este foarte clar. „Vă spun, vinul este cea mai bună licoare, cea mai curată. Nu există altă băutură la fel ca vinul. Personal, îl prefer pe cel alb, dar sunt zile în care beau numai roşu. Ideea e să nu exagerezi", spune Virgil Macaveiu, un localnic, bun cunoscător al vinului.

De toate, pe toate gusturile

Producătorii s-au întrecut în produse care mai de care mai tentante. „Avem aici expuse cinci soiuri de vin. Fetească regală, fetească albă, neuburger, un roze, precum şi cupaj de fetească regală cu muscat otonel, care este chiar blazonul podgoriei Lechinţa", spune Nagy Bela, unul dintre cei care şi-au expus vinurile.

De altfel întreaga producţie se face la 10 km de Târgu-Mureş. Pe Valea Culpiului se cultivă viţa-de-vie şi tot acolo s-a înfiinţat şi linia de asamblare. Aladics Josef vine din Ungaria şi şi-a înfiinţat firma de vinuri la vârsta de 21 de ani. Acum are 51 de ani şi este la fel de entuziasmat de vin ca în prima zi. „Vinul nostru se face în zona Nagybaracska, iar aici am adus cele mai bune vinur, din cei mai buni ani. Avem şase sortimente de la demisec la foarte dulce. Preferatul meu rămâne, însă, cabernetul sauvignon, dar vă pot oferi şi din altă colecţie, de Jegbor Icewine sau Harslevelu. Dacă nu, avem şi un rose de senzaţie", spune Aladics.

Şi cum vinul pe stomacul gol nu este recomandat, organizatorii au adus şi nişte maeştri bucătari pentru ca vinul să „curgă" cum se cuvine. Pofticioşii găsesc în cetate de la frigărui la pastramă, gulaş şi alte mâncăruri tradiţionale ungureşti şi româneşti.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026