Târgu-Mureş: Azomureşul funcţionează bine cu gaz românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform Mediafax, directorul comercial al combinatului de îngrăşăminte chimice Azomureş, Mihai Ogrean, afirmă că societatea beneficiază, până la sfârşitul lui octombrie, de prevederile legii care îi permite să utilizeze doar gaz de provenienţă internă, iar o prelungire a acesteia ar fi o soluţie de funcţionare optimă. 

"Deocamdată, ceea ce se poate spune este că până la 31 octombrie beneficiem de prevederile acestei legi, care ne permite să utilizăm doar gaz de provenienţă internă. Se intenţionează să se prelungească termenul de valabilitate, săptămâna viitoare există o întâlnire la nivelul Ministerului Economiei şi cu domnul ministru avem o discuţie pe tema asta, încă nu putem să spunem cu certitudine dacă perioada de valabilitate va fi prelungită, lucru care anul trecut s-a făcut şi a fost benefic, pentru că am reuşit să nu oprim (producţia), ca atare exporturile judeţului au crescut cu 30 la sută - şi asta se datorează şi faptului că Azomureş n-a mai fost oprit", a spus Ogrean.

El a adăugat că reprezentanţii combinatului speră să beneficieze de condiţii similare şi în viitor, pentru că perioada "critică şi dificilă încă n-a trecut", nici măcar pe piaţa mondială, deşi o revigorare uşoară a pieţii se sesizează.

Directorul comercial a spus că Azomureş este pe profit, subliniind că o prelungire a legii îi va permite să funcţioneze la nivel optim.

"Încă nu s-a stabilit nici nivelul importului în coşul de gaze şi astăzi depinde foarte mult de preţul final, în perspectiva gazului metan. Unul din subiectele care se vor discuta săptămâna viitoare la minister este şi acesta - procentul de (gaz de) import în coşul de gaze. Sigur că, per global, scăzând consumul de gaze în România, ca urmare a scăderii consumului la consumatorii industriali, faţă de anii anteriori, procentul de import n-ar mai trebui să se ridice la 30-33 la sută, ci să fie unul mult mai mic, respectiv anul trecut importul total a fost la nivel de 13 la sută. Ei, depinde de acest procent la ce nivel va fi, ca să putem spune ăsta-i preţul final al gazului şi în condiţiile astea putem sau nu putem. Oricum, prelungirea valabilităţii legii care să ne permită utilizarea numai a gazului de intern va fi cu siguranţă o soluţie care, indiscutabil, ne va permite să funcţionăm", a conchis el.

O serie de companii din sectorul chimic consumă doar gaze din producţia internă până la 31 octombrie, aceasta fiind o măsură a Guvernului de sprijinire a sectorului în perioada de criză economică. În mod normal, consumatorii utilizează un coş format din gaze produse intern şi gaze din import.

Consumul anual al industriei chimice şi petrochimice din România se ridică la circa 2,5 miliarde metri cubi. Consumul de gaze la nivel naţional este de peste 13 miliarde metri cubi.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două