Surpriză în cazul mafiei lemnului. Inculpaţii lăsaţi în libertate.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpaţii acuzaţi de exploatare ilegală a lemnului au fost lăsaţi în libertate foto arhivă

Surpriză în cazul dosarului în care sunt cercetate 13 pesroane implicate în exploatarea, prelucrarea şi comercializarea ilegală a lemnului. Cei cinci inculpaţi pentru care procurorii DIICOT Târgu-Mureş au cerut arestarea preventivă, au fost lăsaţi de judecători în libertate.

Decizia judecătorilor a fost dată azi noapte, iar magistraţii au respins propunerea DIICOT.  "Tribunalul Mureş a respins propunerea de arestare preventivă formulată de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Mureş  faţă de inculpaţii D.I.,M.F.G.,P.A.,P.R.,T.C.C., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la fals intelectual, luare de mită, şi a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile", a precizat judecătorul Sonia Deaconescu, preşedintele Tribunalului Mureş.

În dosarul instrumentat de procurorii DIICOT sunt cercetate un număr de 13 persoane implicate în constituirea, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat specializat în activităţi ilegale de exploatare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos, precum şi activităţi infracţionale pe linie economică, în sensul evaziunii fiscale (în valoare aprox. de 6983248 RON), a spălării de bani (în valoare aprox. de 2.546178 RON) şi a înşelăciunilor (în valoare aprox. de 244.255 RON) , toate cu prejudicii deosebit de grave.

Alături de aceste acuze, persoanele respective sunt cercetate şi pentru infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora (dare /luare de mită în valoare aprox. de 606.250 RON precum şi două autoturisme Mercedes SLK şi respectiv Toyota , cu valoare de catalog  însumată de 55.697 Euro).

Un număr de 11 persoane au fost aduse cu „mandat de aducere” la sediul DIICOT Târgu-Mureş unde au fost audiate. Faţă de un număr de 6 persoane afost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind reţinute. Faţă de restul persoanelor a fost luată măsura preventivă a „Obligării de a nu părăsi ţara”.

Potrivit procurorilor din aceste persoane un număr de 5 inculpaţi îndeplineau funcţii de conducere sau de control în cadrul ocoalelor silvice din zona judeţelor  Harghita şi Mureş, precum şi în cadrul I.T.R.S.V. Braşov.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie