Sfaturi de la Poliție pentru a ne păstra spiritul civic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spiritul civic reprezintă şi modul în care ne implicăm ca indivizi sau membri ai unei comunităţi

Vorbim deseori despre spirit civic şi despre importanţa implicării nostre în problemele de siguranţă a comunităţii. Poliţia îndeamnă deseori cetăţenii să facă front comun împotriva infractorilor.

Conform polițiștilor mureșeni, în special la întâlnirile cu elevi sau tineri, aceștia includ în discuţii aspecte legate de reacţia localnicilor la evenimente infracționale și la cât trebuie să se implice cetăţenii pentru a nu se pune la rândul lor în pericol, pentru ca cea mai bună intenţie să nu ajungă o tragedie.

Spiritul civic reprezintă şi modul în care ne implicăm ca indivizi sau membri ai unei comunităţi, în momentul în care suntem martori ai victimizării unuia sau unora dintre semenii noştri, însă, aflându-ne într-o asemenea ipostază, trebuie să ţinem cont de un aspect foarte important şi anume de limitele implicării (în momentul în care suntem puşi într-o situaţie delicată, de ex.martori la un eveniment), astfel încât să nu cădem noi înşine în sfera victimizării.

Putem exemplifica multe astfel de situaţii: cum e oportun a acţiona în cazul în care observăm o persoană aflată în stare de inconştienţă căzută pe stradă, în cazul în care observăm un autoturism care accidentează un pieton şi părăseşte locul faptei sau dacă vedem o persoană suspectă că pătrunde pe geamul unei locuinţe. În primele două cazuri, majoritatea dintre noi ar reacţiona prin acordarea primului ajutor victimei, dacă ştim cum să facem corect acest lucru, odată cu alertarea Serviciului de Urgenţă 112.  Cum ar fi însă ideal să ne comportăm în momentul în care suntem martori ai unei agresiuni în stradă, în ce măsură ar trebui să intervenim în situaţia în care observăm persoane implicate într-un conflict fizic violent?

Pentru a răspunde acestei întrebări, polițiștii au decis să ne ofere câteva aspecte specifice agresiunilor:


-    Persoanele implicate sunt, deseori, sub influenţa alcoolului, ceea ce le diminuează judecata;
-    Persoanele implicate în conflict se află într-o stare în care furia conduce, nu raţiunea;
-    Pe timpul nopţii, persoanele prezente în stradă sunt puţine la număr, ceea ce creşte gradul de vulnerabilitate al celui care intervine, neavând niciun sprijin.


Astfel, în momentul în care spiritul civic ne determină să intervenim, mai ales dacă sunt mai multe persoane implicate, trebuie să ţinem cont de aceste lucruri, de faptul că agresorii sunt deja implicaţi atât fizic cât şi emoţional şi nu numai că nu vor asculta de cel ce intervine, dar există riscul de a agresa chiar persoana care intervine în „planul” lor de rezolvare a conflictului.

În aceste condiţii, implicarea ar fi ideal să se rezume la apelarea Serviciului de Urgenţă 112 şi raportarea evenimentului. Deasemenea, un aspect foarte important constă în încercarea de a reţine cât mai multe detalii despre actul agresiv şi participaţia la acesta, detalii pe care ulterior să le ofere organelor însărcinate cu păstrarea ordinii şi liniştii publice.



Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"