Jandarmii mureşeni fac ordine la FCM-Petrolul! Meci cu grad ridicat de risc!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de jandarmi mureşeni vor asigura ordinea publică la meciul de mâine seară dintre FCM Târgu-Mureş şi FC Petrolul Ploieşti, care va începe la ora 19.00.

Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „RIDICAT” de risc.

Pentru evitarea aglomeraţiei, jandarmii le recomandă spectatorilor să se prezinte din timp la stadion, folosind cu prioritate mijloacele de transport în comun, cei care aleg să se deplaseze cu autoturismul la stadion fiind sfătuiţi să folosească parcarea de la Sala Sporturilor.

În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite detaliile cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, astfel în ziua meciului:
-    se va restricţiona traficul rutier, accesul auto spre parcarea stadionului  urmând a se face doar dinspre strada Barajului;
-    accesul spectatorilor în tribune va fi permis începând cu orele 17.00;
-    în intervalul orar 17.00-22.00 se va interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive, în conformitate cu art. 15 lit. c), din Legea nr. 60/1991R;
-    Casele de bilete vor fi deschise până la ora 17.00.

Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine Clubului FCM Tg.-Mureş, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.


Mai multe pentru tine:
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați