Hristos a Înviat! Paşte fericit, tuturor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ouăle vopsite simbolizează Învierea Domnului

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi învierea Mântuitorului Mântuitorului, triumful asupra suferinţelor şi spălarea păcatelor. Redacţia Adevărul vă urează sărbători fericite şi un Paşte cât mai frumos, alături de cei dragi.

Paştele este una dintre principalele sărbători creştine, ce simbolizează victoria Mântuitorului asupra păcatelor şi morţii. Paştele este aşteptat, mai mult, ca o izbăvire a binelui asupra răului, având o mulţime de obiceiuri şi credinţe precreştine.

Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a asista la Învierea Mîntuitorului şi pentru a lua lumină ca s-o ducă la cimitir pentru cei morţi, dar şi acasă pentru a avea lumină în suflet şi în viaţă.

În Duminica Învierii, de obicei, se poartă haine noi, fiind o primenire a trupului şi sufletului, iar dimineaţa se spală cu apă rece, în care sunt puse un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi rumen la obraji ca oul şi pentru a avea belşug.


Mâncăruri tradiţionale

Pasca reprezintă un cozonac special care se coace o singură dată pe an, de Sfintele Paşti. Gospodinele creştine coc cozonacul, fie sub formă rotundă, fie dreptunghiulară, asemeni mormîntului în care a fost aşezat Mântuitorul.

Ouăle roşii simbolizează Învierea Domnului. Acestea nu lipsesc de pe masa creştinilor, nici din Biserică, fiind aduse pentru a fi binecuvântate la sfîrşitul Slujbei de Înviere.


De Paşte creştinii ciocnesc ouă roşii, rostind: „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat!”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii