GALERIE FOTO Prima ninsoare a sezonului rece la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşenii s-au trezit în această dimineaţă cu un peisaj alb, feeric, oferit de prima ninsoare a acestui sfârşit de an. Ploaia de aseară s-a transformat, odată cu scăderea temperaturilor, în ninsoare, stratul de nea ajungând la 5 centimetri.

Temperaturile scăzute din ultima perioadă şi predicţiile meteorologilor anunţau primele ninsori ale iernii încă de la sfârşitul săptămânii trecute. Totuşi, zăpada s-a mai lăsat aşteptată, astfel că mureşenii s-au bucurat de covorul alb de nea abia în această dimineaţă. Motiv de bucurie pentru copii, care au avut, astfel, oportunitatea de a face primii bulgări de zăpadă.

Temperaturile vor continua să fie scăzute şi în zilele următoare, iar ninsorile vor reveni în actualitate cel mai probabil începând de joi, până duminică. Asta, desigur, dacă prognoza meteo va fi corectă. Maximele termice pe timp de zi vor fi de 1-2 grade Celsius, în timp ce noaptea, mercurul termometrelor va indica o temperatură de -5 până la -7 grade Celsius în fiecare noapte din săptămâna în curs.

Foto

Prima ninsoare a iernii la Târgu-Mureş gallery-link


Odată ce stratul de nea va fi mai mare, mureşenii vor avea obligaţia de a elibera trotuarele din faţa caselor sau a blocurilor, în caz contrar riscând să fie amendaţi de Poliţia Locală.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie