Futsal de excepţie pentru târgumureşeni, la Sala Sporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna septembrie, Sala Sporturilor din Târgu-Mureş va găzdui 2 evenimente majore de futsal: partidele amicale dintre selecţionata României şi campioana mondială, Brazilia şi debutul în UEFA Futsal Cup, a campioanei City’us.

Astfel, în zilele de marţi 21 septembrie şi miercuri 22 septembrie, România, condusă de tehnicianul formaţiei City’us, spaniolul Sito Rivera şi cu mai mulţi componenţi ai campioanei în lot, va da piept cu Brazilia, campioana mondială en-titre. De 6 ori câştigătoare a Cupei Mondiale, Brazilia este cea mai titrată formaţie din acest sport. În lotul deplasat la Tîrgu-Mureş de antrenorul Marcos Aurelio Soratto se regăsesc jucători care evoluează în campionatele din Spania, Rusia şi Brazilia. Pentru selecţionata României, partidele cu Brazilia reprezintă un adevărat eveniment, puţine ţări putându-se mândrii cu meciuri în compania selecţionatei sud-americane.
În ambele zile, partidele vor începe la ora 19.30.

La numai o săptămână, City’us debutează în UEFA Futsal Cup, competiţia campioanelor. Târgumureşenii vor lupta pentru cele 2 locuri care asigură calificare în turul următor, Elite Round.

În acest turneu, City’us vor întâlni pe rând: Nikars Riga, campioana Letoniei, Sporting Fingal, campioana Irlandei şi Araz Naxcivan, campioana Azerbaidjan-ului, locul III în ediţia trecută a competiţiei.

Iată şi programul turneului:
    Marţi, 28 septembrie -     ora 17.00: Araz Naxcivan – Sporting Fingal
                    ora 19.15: City’us – Nikars Riga
    Miercuri, 29 septembrie - ora 17.00: Nikars Riga - Araz Naxcivan
                    ora 19.15: City’us - Sporting Fingal
    Vineri, 1 octombrie -    ora 17.00: Sporting Fingal - Nikars Riga
                    ora 19.15: Araz Naxcivan - City’us

La partidele dintre România şi Brazilia, intrarea spectatorilor în Sala Sporturilor va fi liberă.

La turneul de calificare UEFA, intrarea se va face pe bază de bilet. Şi asta la recomandarea forului continental de a vinde bilete la competiţiile organizate sub această egidă. Astfel, vor fi scoase la vânzare 2 categorii de bilete. Un tichet valabil pentru toate cele 3 zile de competiţie, la preţul de 10 RON şi un bilet de intrare, valabil pentru o zi, la preţul de 5 RON. Copiii sub 14 ani au intrarea gratuită.

Aceste bilete vor putea fi achiziţionate, din jurul datei de 10 septembrie, din mai multe puncte din municipiu: Sala Sporturilor, stadionul FCM, complexul Mureşul sau magazinul Joma.

Până atunci, luni, 6 septembrie, de la ora 20.00, City’us este în faţa unui nou trofeu, Supercupa României. În Sala Sporturilor, târgumureşenii vor întâlni pe Design Construct Braşov.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră