Funcţionar public angajat la negru în Primărie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ITM a iniţiat o anchetă

Inspectorii din cadrul ITM Mureş au depistat luna trecută o persoană care lucra fără forme legale în cadrul unei primării de comună din judeţul nostru.

Cazul, singular la nivel naţional, a provocat o anchetă în urma căruia inspectorii vor încerca să afle cu exactitate dacă funcţionarul public lucra într-adevăr la negru.

Reprezentanţii ITM vor oferi toate detaliile referitoare la identitatea angajatului respectiv şi a Primăriei în cauză, după finalizarea anchetei. Momentan, nu putem spune cu exactitate dacă angajatul lucra la negru, deoarece nu vorbim, totuşi, de o livadă, ci de o primărie, deci e ceva mai complicat pentru cineva să ajungă să lucreze acolo, mai ales fără forme legale”, ne-a declarat Mircea Munteanu, şeful de cabinet al Prefecturii Mureş.

Foarte probabil, atât Primăria în cauză, cât şi angajatul, vor fi sanţionate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş dacă în urma anchetei se va descoperi că aceasta avea temei, fiind pentru prima dată când o asemenea sancţiune ar urma să fie aplicată.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă