Cum arată prima autostradă din România inaugurată înainte de termen. Timpul record în care poate fi parcursă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai puţin de 5 kilometri ai noului segment de autostradă pot fi parcurşi în doar câteva minute FOTO Captură video

O porţiune vitală dintr-o autostradă importantă din România a fost inaugurată înainte de termenul contractual, o premieră pentru ţara noastră. În mod normal, şoseaua ar fi trebuit finalizată, conform contractului, în prima jumătate a anului viitor.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR( a semnat pe 29 mai 2020 contractul pentru execuţia lotului Târgu Mureş – Ungheni din Autostrada Transilvania cu constructorul Strabag, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 22 iulie 2020. Conform contractului, perioada de execuţie era fixată la 18 luni, la începutul anului 2022. 

În realitate, sectorul Târgu Mureş - Ungheni al Autostrăzii Transilvania a fost inaugurat încă de luni, 6 decembrie. 

Important este şi faptul că şoferii care vor să ajungă din Ardeal în Moldova sau invers pe această rută nu vor mai fi nevoiţi să traverseze Târgu Mureş şi nu vor mai pierde o oră întreagă în traficl din oraş, la orele de vârf. 

De altfel, noul segment de autostradă poate fi traversat în 5 minute sau puţin peste 10, dacă se pune la socoteală şi drumul de legătură (lung tot de 4,5 km) cu zona Metro -Azomureş.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transportului, odată cu deschiderea Autostrăzii Târgu Mureş – Ungheni, municipiul Târgu Mureş are asigurată o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj, Sebeş şi Alba Iulia, dar şi cu frontiera de vest a României, ceea ce va scurta timpii de deplasare şi va creşte gradul de siguranţă rutieră.

„Vorbim de 4,5 kilometri care au profil de autostradă şi 4,7 kilometri la profil de drum naţional cu două benzi pe sens. Rezultate concrete! Nu festivism!", a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. 

Ministrul a reamintit că, în data de 20 decembrie, urmează să se deschidă circulaţia şi pe noul Drum de legătură dintre Podul Prieteniei, Vama Giurgiu şi DN15. „La ora actuală, în România se circulă pe 940,99 km de autostradă”, au precizat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

 

Vă mai recomandăm şi:

Anunţ neaşteptat în România: autostradă gata de inaugurare înainte de termen. Pe unde vom putea circula VIDEO

Imagini atipice pentru România: sute de utilaje, zeci de camioane şi excavatoare pe şantierul unei autostrăzi. Termenul de finalizare e 2023 VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile