Căldură greu de suportat prognozată de meteorologi pentru zilele următoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula pune stăpânire pe întreaga țară

Mureșenii vor avea parte de temperaturi caniculare în zilele ce vin, conform meteorologilor de la Agenția Națională de Meteorologie, care a emis o atenţionare cu cod galben valabilă până în data de 6 august.

Va trebui să ne pregătim sufletește pentru câteva zile extrem de încinse, cu temperaturi minime, la noapte, care se vor încadra între 14 şi 20 grade Celsius, dar și cu maxime termice care vor oscila între 30 şi 36 de grade Celsius. Cerul va fi variabil şi, cu totul izolat,mai ales in zona de munte sunt posibile ploi în averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, astfel că ne așteaptă zile extrem de calde, cu disconfort termic ridicat.

Efectele caniculei se fac simţite cu o intensitate mai mare în oraşe unde clădirile înalte opresc circulaţia naturală a aerului, iar pe străzi se acumulează gaze toxice provenite în special de la maşini. De acea este recomandată udarea principalelor căi rutiere din oraşe, ridicarea gunoaielor la perioade mai scurte de timp.


Din cauza temperaturilor ridicate, se produce o creştere a transpiraţiei, care are rolul de regulator termic, împiedicând supraîncălzirea corpului. O dată cu apa, organismul pierde şi săruri minerale cu consecinţe negative cum ar fi astenia fizică, perturbări ale proceselor metabolice. Pentru a evita aceste neplăceri se impun măsuri de înlocuire a pierderilor de apă, săruri minerale şi vitamine. Acest lucru se poate realiza prin consumul a 2 –4 litri de lichide zilnic, cât mai multe fructe şi legume, care conţin apă, săruri minerale şi vitamine şi asigură în mod constant şi pe termen lung lichidul. Este indicat ca lichidele să nu fie prea reci, iar fructele şi legumele să fie bine spălate şi procurate din locuri autorizate care dispun de condiţii tehnice şi sanitare pentru comercializare.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați