Băsescu e îngrijorat că tinerii nu respectă simbolurile României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maghiarii au afişat o sumedenie de simboluri ungureşti în cadrul manifestării de la Târgu-Mureş

Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a mărturisit că preşedintele Traian Băsescu l-a sunat imediat după terminarea marşului pentru autonomia ţinutului secuiesc, ce a avut loc aseară la Târgu-Mureş, arătându-se îngrijorat de faptul că tinerii nu sunt educaţi să respecte simbolurile ţării, în contextul în care echipa de hochei din Miercurea Ciuc, echipă care "s-a dezis de imnul României", a fost premiată de Consiliul Naţional Secuiesc.

Imediat după încheierea manifestaţiei organizate de CNS la Târgu-Mureş, în cadrul căreia aproximativ patru mii de maghiari au cerut autonomia ţinutului secuiesc, Palatul Culturii a găzduit ceremonia de decernare a premiilor Gabor Aron. Echipa de hochei din Miercurea Ciuc şi istoricul academician Pal Antal Sandor au primit distincţia respectivă, fapt ce a dat naştere mai multor speculaţii.

"Domnul preşedinte m-a sunat, zicându-mi, citez: «Ia spune-mi, domnule prefect, ce-i pe acolo, pe la voi? Nu că nu aş şti, dar vreau să aflu din relatările tale». I-am spus ce aveam de spus, cum suntem organizaţi, la ce ne aşteptăm, atunci ştiam din calculele pe care le realizăm ca număr de călători din mijloacele de transport că ne aflăm undeva la 4-5.000 şi apreciam că se amplifica numărul pe seama celor din Târgu-Mureş, maghiari şi români. Domnul preşedinte şi-a exprimat o îngrijorare - eu spun normală - vizavi de faptul că între cei premiaţi la Palatul Culturii se afla şi echipa de hochei de la Miercurea Ciuc, exprimându-şi îngrijorarea faţă de formarea copiilor şi tinerilor în respectarea însemnelor ţării în care trăiesc. Eu nu cred că a fost normal să premiezi pe cineva care s-a dezis de imnul României şi de însemnele României", a declarat prefectul de Mureş, care a adăugat că face aceste aprecieri din perspectiva unui om care a locuit 20 de ani la Miercurea Ciuc, iar copilul său a făcut parte din echipa de juniori a clubului de hochei.

Echipa de hochei din Miercurea Ciuc nu a putut fi prezentă la decernarea premiilor, astfel că distincţia a fost primită de primarul oraşului, Raduly Robert. El a susţinut, în discursul său, că hocheiul din Miercurea Ciuc "se leagă organic de soarta secuimii" şi că echipa - care a câştigat de mai multe ori Cupa României - este considerată un simbol, "la fel ca steagul secuimii". Premiul "Gabor Aron" i-a mai fost înmânat şi istoricului academician Pal Antal Sandor, autor şi coautor la 21 de volume şi peste 200 de articole şi studii, care, potrivit reprezentanţilor CNS, "a făcut foarte multe pentru prezentarea istoriei Ţinutului Secuiesc".

Marşul organizat la Târgu-Mureş de Consiliul Naţional Secuiesc a fost lipsit de incidente, mai ales că manifestanţii au fost păziţi de un număr record de forţe de ordine.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”